Familia, valorile care i-au fost încredințate

 

Casa şi averea le moştenim de la părinţi, dar o nevastă pricepută este un dar de la Domnul.”/Prov.19:14/;”Fiii sunt o moştenire de la Domnul” /Ps.127:3/ ”Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit?”/1Cor. 4:7/

famvalincredintCând Dumnezeu a creat familia, El a dorit ca această instituție să fie ambasada Lui pe pământ. De aceea a imprimat în ființa omului ”chipul și asemănarea Lui” și i-a încredințat  valori care să le folosească pentru a avea o viață decentă și prosperă în care să-L reprezinte pe El. A pus la dispoziția familiei valori spirituale, valori materiale  și valori umane. A gândit proiectul căsniciei în așa fel, încât să nu lipsească nimic din ceea  este necesar ca o familie să aibă pentru a putea duce la îndeplinire mandatul pe care Domnul i l-a încredințat pe acest pământ. Tot ce a mai rămas din paradisul de altădată este doar ”colțul de rai” în care aceste valori să fie puse la lucru pentru a aduce slavă Celui Prea Înalt și fericire însoțită de binecuvântări pentru familie. Haideți să urmărim setul de valori pe care ni le-a încredințat Stăpânul și să încercăm să evaluăm viața de familie în lumina acestor lucruri.

1. Valori spirituale. Familia este de origine divină și este ”încărcată” cu valori spirituale, divine. Cel care a inițiat proiectul căsniciei este Dumnezeu și este interesat să aibă familia legată de El. A pus la dispoziția familiei 3 valori eterne (Scriptura, rugăciunea și biserica), iar dacă soțul și soția (părinții și copiii) țin cont de ele vor avea garanția unei vieți binecuvântate în căminul lor. Cuvântul lui Dumnezeu este ”scrisoarea de dragoste deschisă” adresată de Cel Prea Înalt oamenilor. Este ”regulamentul de circulație” pe drumul către Cer. Când citesc Biblia, Dumnezeu îmi vorbește. Este ”hrana sufletului” și dacă nu mă folosesc zilnic de el ajung la moarte spirituală. Rugăciunea este mijlocul pus la dispoziția noastră de Dumnezeu ca să vorbim cu El. Când citim Scriptura, ne vorbește El; când ne rugăm,noi îi vorbim Lui. Iată de ce îndemnul lui Dumnezeu este ”să stăruim” în rugăciune. Dumnezeu, deși este omniștient este interesat să știe tot ce ne apasă din gura noastră. O cântare spune: ”Roagă-te dimineața,/Roagă-te și la prânz,/Roagă-te pe-nserate,/Roagă-te orișicând.” Biserica este cea de-a treia valoare eternă prin care Stăpînul vrea să consolideze viața noastră de familie. Este ”familia lărgită” a lui Dumnezeu; comunitatea unde părtășia și închinarea înnobilează caracterul celor ce vin aici. Este ”stația de  benzină” unde se umple rezervorul și ”redresorul” unde se încarcă bateria. Biserica reprezintă ”focul” la care se încălzesc copiii lui Dumnezeu și locul de unde ”cei trudiți și împovărați” pleacă liberi. În ce fel administrezi valorile eterne ale lui Dumnezeu pentru binele familiei tale și al slujirii Lui?

2. Valori materiale. Sunt lucrurile pe care Dumnezeu ni le oferă pentru a trăi în mod decent ca și familie.  Puse împreună cu valorile spirituale, ele asigură suportul biruinței într-o lume degradată din punct de vedere spiritual. Sănătatea, libertatea, casa,  mașina, banii, businessul, etc reprezintă ”investiția” Stăpânului pentru ca El să fie onorat și proslăvit în familie, în biserică și în societate. Apostolul Pavel întreabă: ”Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit?”/1Cor. 4:7/ și ne provocă să ne verificăm atitudinea față de posesiunile materiale pe care le avem: suntem stăpânii sau administratorii lor? Stăpînul privește și  spune că totul este al lui la fel ca nebunul căruia i-a rodit țarina. /Luca 12/. Administratorul recunoaște că tot ce are este al Domnului și că el este doar o persoană chemată să gestioneze valorile materiale în așa fel ca să aducă profit maxim Regelui și împărăției Lui. Creștinii născuți din nou și familiile lor administrează valorile materiale urmând 2 principii biblice clare: a) Familia la fel ca și biserica nu adună ca să aibe, ci ca să investească. Nu este biblic să faci depozit fără ca Dumnezeu să aibe partea Lui din tot ceea ce El îți dă. Un proverb spune că:”Dumnezeu nu umple numai unde se golește.” b) Familia(Biserica) folosește bunurile materiale pentru scopuri spirituale și nu invers. Concluzia care se impune de la sine este cea din 1 Corinteni 9:6: ”cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera.” Întrebarea mea pentru tine este: ”cât se folosește Domnul (a se vedea săracii, necăjiții, bolnavii, orfanii, vaduvele, misionarii) din toate valorile ce le-ai agonisit pe acest pământ?” Într-o zi vei auzi: ”Vino” sau ”Pleacă!” E timp de cercetare.

3. Valori umane. Porunca lui Dumnezeu pentru familie este clară: “Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l…” /Gen.1:28/. La zestrea de mai sus Dumnezeu adaugă și valori umane. Sunt urmașii: copii, nepoți, strănepoți (”fiii sunt o moştenire de la Domnul” – Ps.127:3)   dar și înaintașii: părinți ,bunici, străbunici. Sunt oamenii din comunitate și chiar poporul din care faci parte. Cum ne raportăm la toți aceștia? Ce spune Scriptura? Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. “Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă –  “ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pământ.” Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.” /Ef.6:1-4/. Dar vizavi de semenii noștri ce atitudine luăm? Urmăriți ce spune Cuvântul la 1 Petru 3:8-9: ”Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi. Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea.” Ce simplu este totul. Începe să practici aceste lucruri în așa fel ca cei din jur să simtă că îți pasă de ei, începând cu cei din casa ta. E vremea schimbării de atitudine față de valorile pe care Stăpânul ni le-a încredințat să le administrăm în timpul cât trăim pa acest pământ. Va veni vremea socotelilor. Aș vrea să se spună în dreptul tău: ”Bine rob bun și credincios!” Așa să ne ajute Dumnezeu pe toți. Amin!

RUGĂCIUNE

Ce mare ești Tu, Doamne. Ai rânduit totul în Univers ca sa-ți aducă numai Ție slavă și cinste. Chiar și familiile noastre au această menire. Te rog să ne binecuvintezi ca soți și soții, precum și ca părinți și copii și să ne dai puterea să trăim în așa fel ca să Te onorăm și să folosim toate resursele pe care ni Le dai ca să aducem profit maxim pentru Împărăția Ta veșnică. Fie Numele Tău slăvit și binecuvântat în casele noastre, în adunările noastre și în națiunea în care trăim. Amin


Leave a Reply

^