”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” /Ioan 3:16/
Prima duminică din Decembrie a dat startul sezonului de Advent, cuvânt care înseamnă ”sosire, venire.” Timpul acesta este o vreme de pregătire pentru sărbătoarea nașterii Mântuitorului. Au inaugurat-o anticipat magazinele și mall-urile prin muzica, reclamele și mărfurile expuse. Dar esența sărbătorii nu are nimic de-a face cu cumpărăturile. Ea – sărbătoarea – aruncă o privire în urmă cu peste 2000 de ani la Betleem unde s-a născut pruncul Isus, Mântuitorul lumii dar scrutează și viitorul, provocându-ne să gândim la revenirea Domnului Isus ca Judecător. Când gândim la timpul de Advent, proclamăm întotdeauna aceste două adevăruri: ”Isus a venit” și ”El va reveni.” Între primul și cel de-al doilea eveniment se înșiruie în istorie generațiile de oameni, iar timpul pe care-l trăim ne face responsabili să mărturisim că El a venit și că El va reveni. E rândul nostru să scriem istoria. Care trebuie să fie atitudinea și modul nostru de viață pentru a fi o mărturie reală a Domnului Isus? Privind ”în spatele cortinei,” oare ce a gândit Dumnezeu să facă pentru a duce la bun sfârșit planul de salvare al omenirii de sub puterea păcatului și a morții? ”Versetul de aur” al Scripturii ne descoperă valorile pe care Dumnezeu le investește ”pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”/Ioan 3:16/.
1. Planul. Adventul a fost planificat de Dumnezeu din veșnicie: ”căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor.” /Ef.1:9-10/ dar a fost revelat doar la împlinirea vremurilor. Dreptatea lui Dumnezeu cerea pedeapsa: ”Toți au păcătuit …” /Rom. 3:23/, iar sentința era clară: ”Plata păcatului este moartea.” /Rom. 6:23/. Cum avea să rezolve Dumnezeu dreptatea Lui ca să salveze rasa umană, creatura Lui, condamnată la moarte? Răspunsul avea să vină prin descoperirea panului Său veșnic: ”… atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” /Ioan 3:16/. Fantastic! Dragostea lui Dumnezeu a satisfăcut dreptatea Lui! Acesta este planul care lucrează perfect și azi! M-aș bucura să încerci și să vezi că se verifică 100%.
2. Pruncul. Planul lui Dumnezeu trebuia pus în aplicare dar dilema era că nu oricine putea să o facă. Era nevoie de o ființă fără păcat și Dumnezeu când a conceput planul de salvare a omenirii a stabilit și cine va fi Cel care va plăti prețul: ”după planul veşnic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.” /Ef.3:11/. Privind la detalii înțelegem perfect ce înseamnă acest lucru: ”atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu” /Ioan 3:16/. Un singur Fiu a avut Dumnezeu și pe Acesta L-a făcut misionar. Tabloul sacrificiului suprem este cutremurător: ”El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce.” /Fil.2:6-8/. Și ca toate acestea să se întâmple a fost nevoie ca Fiul lui Dumnezeu să intre în spațiu și timp ca un prunc într-o iesle în Betleemul din Iudeea. Iar asta se numește Advent. Este sărbătoarea adevărată de care ar trebui să te bucuri.
3. Perspectiva. Este dincolo de înțelegerea noastră: ”oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” /Ioan 3:16/. ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” – basmul lui Petre Ispirescu – e marea realitate în Domnul Isus. Aleluiaaaaaaa! Aceasta te așteaptă și pe tine dragul meu. Trebuie doar să fii sincer și să recunoști că ești păcătos, iar apoi să-ți deschizi inima ca să-L primești pe Fiul lui Dumnezeu în viața ta și să mergi pe urmele Lui până la sfârșit. Apostolul Ioan vine să facă lucrurile clare când scrie: ”V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.” /1Ioan3:11/. Asta se numește pocăință. E tot ce trebuie să faci. Dar e urgent și trebuie făcut azi. Mâine s-ar putea să fie prea târziu. Cel ce s-a născut la Betleem va reveni curând! Este sigur! Iată de ce te aștept să vii dar – mai ales – te așteaptă El!
RUGĂCIUNE
“Cercetează-mă, Dumnezeule şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!
Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!” /Ps.139:23-24/