Noe și noi

”Noe a căpătat milă înaintea Domnului. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.” (Gen. 6:8-9)

”Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului.” (Luca 17:26)

 

noeÎn aceste zile a avut loc concursul Eurovision câștigat de Conchita Wurst din Austria. Nimic neobișnuit dacă solista care a câștigat premiul nu ar fi fost o o femeie cu barbă (un transsexual – pe nume Thomas Newirth) care – după ce a câștigat premiul – a rostit următoarele cuvinte: ”Această noapte este dedicată fiecăruia care crede într-un viitor al păcii și al libertății.” Apoi a adăugat triumfător: ”Noi suntem uniți și suntem de neoprit.” Imediat am lăsat un comentariu pe Facebook și am scris: ”Sodoma și Gomora ne-au ajuns din urmă! S.O.S.” Apoi mi-am adus aminte de avertizarea Mântuitorului despre vremurile dinaintea revenirii Lui: se vor repeta aidoma timpul Sodomei și Gomorei precum și vremea lui Noe. Fiindcă aceste lucruri se întâmplă chiar sub ochii noștri vă invit să ne oprim puțin și să încercăm să înțelegem ”la cât este ora” pe ceasornicul lui Dumnezeu, apoi să privim la un supraviețuitor în asemenea vremuri și să vedem ce răspundere avem față de cei din casele noastre dar și de cei din jurul nostru. Martorul care ne ajută este ”fratele” Noe, omul care ”a căpătat milă înaintea Domnului.” (Gen.6:8). Oare chiar semănăm cu el? Cum trebuie să trăim și care este misiunea și mesajul nostru pentru o lume aflată în derivă și în pragul dezastrului veșnic? Fă testul împreună cu mine și lasă ca Duhul Sfânt să-ți transmită aprecierea corectă a vieții tale.

 1. Un om cu un nume. Numele reprezintă identitatea unei persoane; ce au intenționat părinții să fie în viață. Noe se traduce prin: ”Mângâiere, Aducător de linişte, Odihnă, Cel care aduce pace.” (Dicționar Biblic de nume proprii și cuvinte rare). Exact asta a intenționat și Dumnezeu să fie când spune despre el că: era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui.” (Gen.6:8). Wow! Ce caracterizare! Neprihănit și fără pată pe un pământ ”stricat și plin de silnicie.” (Gen.6:11). Oare chiar este posibil așa ceva? Să faci notă discordantă cu tot ce este în jurul tău și să nu fi ”politically correct?” Îți dai seama la ce te expui – te vor avertiza unii? Trebuie să fi înțelept – îți vor spune alții. Noe a rezistat și a reușit pentru că: umbla cu Dumnezeu.” (Gen. 6:9). Acesta este secretul. Numele lui Noe era legat de numele lui Dumnezeu. Identitatea lui întruchipa valorile morale și etice ale Creatorului. Oamenii care se uitau la Noe vedeau ceva din Dumnezeu în el. Exact asta-i nevoia din zilele noastre, nevoie subliniată de Apostolul Pavel când spune: ”să faceţi totul în Numele Domnului Isus.” (Col.3:17). Cum te cheamă? Cum strigă oamenii la tine? Nu cumva ”Pocăitu?”

2. Un om cu o misiune. În generația lui, Noe a fost omul cu o misiune unică: să facă tot ce I-a poruncit Dumnezeu. A primit ”proiectul” pentru construcția corăbiei de salvare și a respectat tot ce I-a spus Domnul, fără să se abată cu nimic. ”Potop” și ”ploaie” erau neologisme în vocabularul acelor vremi. În timp ce lucra la șantierul naval el împlinea planul de salvare al contemporanilor săi. Trist este faptul că Noe n-a fost înțeles; ba, chiar a fost batjocorit. Dar nimic și nimeni nu l-a împiedicat să-și împlinească misiunea: ”Noe a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.” (Gen.6:22). Am remarcat la început că vremea lui Noe se repetă înainte de revenirea Domnului Isus. Nouă, ca și lui ne-a fost încredințat ”proiectul” (conceput de Mântuitorul) pentru salvarea semenilor noștri de la pierzare veșnică. Înainte de a pleca la Cer, Domnul Isus explică urmașilor care este misiunea lor pe acest pământ: “Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16:1). Cum se va face asta? ”Voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori… până la marginile pământului.” (F.A. 1:8). Iată de ce și poetul cântării ne provocă la slujire: ”În via lui Isus intră să lucrezi, /Pe slabi să-i întărești, pe toți să-i servești…. Numără clipele și nu te plimba, /Ajută pe căzuți a se ridica. /Ceas cu ceas din viața ta. /Folosește-le în lucru pentru Isus.” (Cântările Triumfului, nr.8). Unde te afli în misiunea de salvare a păcătoșilor? S.O.S.-ul lansat de Dumnezeu este încă în vigoare. Are nevoie de voluntari deoarece lanurile sunt coapte și secerișul se apropie. Noe a făcut tot. Dar tu?

3. Un om cu un mesaj. Viața noastră este ca și o carte în care semenii noștri citesc.”Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos” spune Apostolul Pavel la 2 Cor. 3:3. Iar poetul creștin Costache Ioanid în poezia ”Ce-i viața ta?” confirmă: ”Ce-i viața ta? E o peniță/Cu care scri mereu pe-un drum. /Și-apoi la ultima portiță/Ce-ai scris pe-a drumului tăbliță/Nu se mai șterge nicidecum.” Despre Noe avem mărturia că a fost un propovăduitor al neprihănirii.” (2 Petru 2:5). N-a trăit degeaba. A avut un mesaj de transmis și a făcut-o la superlativ. Dar cum rămâne cu noi? Care-i treaba noastră? Fiți atenți: Dumnezeune-a încredinţat slujba împăcării.” (2Cor.5:18). Suntem ambasadori extraordinari și plenipotențiari ai lui Dumnezeu pe acest pământ. Purtătorii Lui de cuvânt! Mesagerii Evangheliei lui Isus Christos! Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” Acesta este strigătul. (2Cor.5:20). Iar responsabilitatea unui copil al lui Dumnezeu față de Evanghelie este enormă: ”căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!” (1Cor.9:16). N-avem de-ales. Dacă noi vom tăcea, vor striga trotuarele și cauciucurile de la mașină. Băncile pe care am stat în biserică și amvoanele vor vorbi în ziua aceea. Alege astăzi să te ridici și să proclami pe Domnul Isus! Fii un Noe al secolului 21.

 

RUGĂCIUNE

Tată din Cer! E târziu pe ceasornicul universului! Trimite duhul de sfințire și trezire spirituală în poporul Tău ca să vină mântuire peste păcătoși și astfel să fie grăbită venirea Domnului Isus. Începe cu mine și casa mea chiar acum. Amin!


Leave a Reply

^