Când apa este amară

”Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune). Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: “Ce avem să bem?” Moise a strigat către Domnul; şi. Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare.” (Exod 15:23-25)

 

apamarÎn dimineața când am început să scriu meditația parcă totul a mers pe dos. Mesaje și telefoane din alte părți ale lumii mă anunțau despre situații urgente de sănătate și îmi cereau să stau de vorbă și să mă rog cu frații mei. Situații de criză în toate compartimentele vieții ne invadează existența și încearcă să ne tulbure liniștea. Privind în plan global se pare că lumea întreagă a scăpat de sub control. Războaie și vești de războaie, foamete și ciumă, cutremure de pământ și inundații sunt prezente nonstop în emisiunile de știri. Ce atitudine manifestăm în asemenea situații? Cum ne comportăm ”când se surpă temeliile?” Astăzi ne oprim la un pasaj din cartea Exodul pentru a înțelege felul în care putem rezista și supraviețui în situații de criză. Evreii eliberați din robie au trecut prin Marea Roșie și au ajuns la Mara dorind să bea apă. Era apă destulă dar era amară. Poporul și-a pierdut răbdarea și a început să strige și să cârtească împotriva lui Moise. Cum acționează el ca să evite criza? Ce putem învăța din experiența lui Moise? Care sunt pașii necesari pe care trebuie să-i facem și să gestionăm asemenea situații după voia lui Dumnezeu?

1. Să strigi la cine trebuie. Haideți să  urmărim relatarea Scripturii:”Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune). Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: “Ce avem să bem?”  Moise a strigat către Domnul …” (Exod 15:23-25). Poporul a strigat la Moise! Ce s-ar fi întâmplat dacă și Moise ar fi strigat la ei? Ar fi pornit răsmerița și scandalul. Și cine știe dacă nu ar fi aruncat cu pietre ca să-l omoare. Dar Moise a strigat la Domnul, iar El niciodată nu rămâne surd la strigătul celui în nevoie. Ne garantează Scriptura în Ps.34:6 în timp ce proclamă cuvintele: ”Când strigă un nenorocit, Domnul aude, şi-l scapă din toate necazurile lui.”  Ce simplu! Nu te încaieri cu oamenii, ci strigi la Domnul care se obligă să intervină. Nu știu prin ce treci tu acum dar știu calea de rezolvare a crizei din viața ta. Este să-L cauți pe El. Încercă și vei experimenta stări înălțătoare care nu le-ai trăit până acum.

2. Să accepți soluția care trebuie. Ea aparține lui Dumnezeu în exclusivitate. Am înțeles că El le aude strigătul şi-i scapă.”(Ps.145:19) și exact așa s-a întâmplat la Mara: Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce.”(Exod 15:25). Copiii lui Dumnezeu traversau o criză dublă: aveau nevoie de apă ca să-și potolească setea trupului dar aveau nevoie și de Cuvântul lui Dumnezeu pentru golul din suflet. După ce le stâmpără setea ”a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare.”(Exod 15:25). Nevoile noastre de orice natură vor fi împlinite în raport de felul în care ascultăm și împlinim legile și poruncile Stăpânului. Aceasta este regula lui Dumnezeu: ”Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”(Matei 6:33). Toate acestea au fost posibile datorită unei soluții simple: un lemn care a fost aruncat în apă. Rezolvarea era lângă Moise; doar trebuia să vadă și să o aplice. Și cum Dumnezeu nu folosește  altă soluție  în Noul Legământ rezolvarea este tot un lemn pe care a fost răstignit Singurul Lui Fiu, Domnul Isus Christos, Mântuitorul lumii. El este mâna întinsă a lui Dumnezeu pentru salvarea ta. Cheamă-L și primește-L în viața ta. Vei primi pace și liniște și vei fi binecuvântat cu ”tone” de binecuvântări în viața ta și casa ta.

3. Să oprești unde trebuie. Mesajul continuă:Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă.” (Exod 15:27).  Elim înseamnă un loc cu  palmieri și apă dar mai înseamnă și ”putere.”(Dicționar Biblic). După ce treci de criză ai nevoie de reconfortare. Ești epuizat și trebuie ”să-ți încarci bateria” ca să poți ajunge în Canaan. Asta înseamnă: ”fortificare, îndreptare, înfiripare, întărire, întremare, înzdrăvenire, refacere, restabilire, tonificare.” (DEX). La Elim primești putere și ești umplut de Duh Sfânt și înțelepciune. La Elim devii invincibil. Creștinul născut din nou trebuie să fie plin de Duh așa cum pretinde Stăpânul: fiţi plini de Duh.”(Ef.5:18). Asta înseamnă că pocăitul este încărcat cu roada Duhului și că nici o autoritate nu-l poate afecta deoarece viața lui este trăită la nivel de excelență:  ”Împotriva acestor lucruri nu este lege.” (Ef.5:18). Ce mărturie! Ce onoare! Ce responsabilitate! Să fii purtător de Isus și oamenii să spună despre noi ca și despre primii creștini că: “Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici …”(F.A.17:6). A sosit timpul să te oprești la Elim și să-ți împrospătezi viața cu resursele Duhului. Nu vei putea supraviețui fără putere de Sus. Nici familia ta nu va rezista la crizele din zilele de la sfârșit.  Toți avem nevoie de atingerea Lui, iar El așteaptă să-L chemăm. Va veni sfințirea în viața pocăiților, iar apoi  trezirea va atinge pe cei pierduți. Așa să ne ajute Dumnezeu.

RUGĂCIUNE

”Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele! Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!” Amin!(Ps.51:9-12)


^