La bunătatea Ta ne gândim…

”Dumnezeule, la bunătatea Ta ne gândim, în mijlocul Templului Tău!” (Ps .48:9)

Când ai meditat ultima dată la bunătatea lui Dumnezeu în mod sincer? Nu de alta dar apa care-o bei e apa Lui și aerul care-l respiri e tot al lui. Pâinea care-o pui pe masă e de la El; la fel și sănătatea care-o ai. Casa în care locuiești tot El Ți-a dat-o, iar mașina cu care călătorești este tot darul Său. Scriptura întreabă: ”Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit?” (1Cor.4:7). Asta demonstrează că ești în evidența Stăpânului cu toate nevoile tale, iar El se obligă să-și facă ”datoria” de Tată indiferent de felul în care răspunzi tu. Dar înseamnă și o mare provocare și responsabilitate majoră din partea ta vizavi de dragostea lui Dumnezeu. Psalmistul s-a oprit din mers când a înțeles minunile și biruințele cu care Domnul a însoțit poporul Său și – privind în trecut, apoi în viitor – proclamă cu toată recunoștința cuvintele memorabile rămase pe paginile Scripturii: ”Dumnezeule, la bunătatea Ta ne gândim!” (Ps .48:9). Care sunt motivele pentru care face acest lucru? El știe și înțelege foarte bine că: ”Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă.” (Plângeri 3:22-23). Dar oare este posibil să te bucuri și ai parte zilnic de bunătățile Domnului? Sigur. Iată cum: Read more…



Imperativele odihnei

 ” Eu vă voi da odihnă.”   

”veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:28-29)

 
DEX ne ajută să înțelegem exprimarea la modul IMPERATÍV în termenii următori: Care ordonă; poruncitor; mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, un sfat, o rugăminte, etc; Necesitate categorică și care se impune necondiționat; obligație.” În altă ordine de idei modul imperativ impune regula: nu se poate altfel decât așa. În meditația de față este vorba de odihna pe care Fiul lui Dumnezeu este gata să o ofere tuturor celor care sunt ”trudiți și împovărați” (Mat.11:28) și sunt gata să accepte termenii Lui. Dar este oare cineva în lumea aceasta care să n-aibă nevoie de odihnă? Poetul întreabă:”În zbuciumul vieții odihnă cine-mi dă? / În suflet cine-mi toarnă din viața veșnică?” (C. Ev. # 660). Întrebare la care există un singur răspuns adevărat: Domnul Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii. Pentru înviorare fizică Creatorul a lăsat timpul nopții și al concediului de odihnă, iar când sănătatea se deteriorează a îngăduit  să existe în lume doctori, spitale și clinici de tot felul, stațiuni de tratament și multe alte posibilități de reabilitare. Însă ce faci când sufletul tău este apăsat, iar când stressul și problemele te duc în pragul depresiei și al sinuciderii? Când nici psihologii și psihiatrii nu te mai pot ajuta cu nimic, ce faci atunci? Sfânta Scriptură recomandă să alergi la Fiul lui Dumnezeu și să intri în relație cu El în baza termenilor Lui. Nu de alta dar El este ”Specialist în imposibil” și ”Singurul care face minuni.”Cel ce scrie aceste rânduri a beneficiat de multe ori de atingerea supranaturală a Mântuitorului și este sigur că ceea ce urmează va fi de folos și pentru tine dacă urmărești cu atenție și accepți provocarea. Read more…


^