“Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii, când vei zice: “Nu găsesc nici o plăcere în ei” (Eclesiastul 12:1)

Eclesiastul face parte din scrierile înţelepciunii și reprezintă experiența de viață a împăratului Solomon. Cele trăite de ilustrul urmaș al regelui David se încadrează în “epoca de aur” a Israelului, perioadă fără egal în istoria poporului lui Dumnezeu. El descrie incursiunile vieții în lumea științei și a filozofiei precum și în plăceri la modul superlativ. Ajunge însă la concluzia că “totul este deşertăciune şi goană după vânt!” (Ecl. 1:14). Trăind viața din plin el este totuși, marcat de faptul că există o zi în calendarul lui Dumnezeu când va sta în fața Lui și va trebui să dea socoteală de felul în care și-a cheltuit viața. De aceea în ultimul capitol el atrage atenția că trebuie să ne aducem aminte de câteva lucruri vitale, atât pentru pământ, cât și pentru eternitate.

1.) Adu-ți aminte că ai un CREATOR. “Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău” (Ecl.12:1) este “strigătul” de la începutul ultimului capitol al cărții. Nu ești produsul ultim al evoluției oarbe, ci ești capodopera, “capul de operă” al creației lui Dumnezeu! Aleluiaaaaaaa! Slăvit să fie Domnul în veci! Iată felul în care poetul creștin Costache Ioanid exprimă realitatea aceasta în poezia “Există Dumnezeu”: “Nu, nu suntem un vis, o întâmplare, /un lut de sine însuși frământat. /Ci ne-a zidit o Forță creatoare, /o-nțelepciune fără de hotare. /Există Dumnezeu cu-adevărat! /Nu, nu suntem jivine-ntunecate, /gonite de un bici ne’nduplecat. /Ci noi avem un duh și-o libertate/Și-o inimă ce pentru ceruri bate. /Există Dumnezeu cu-adevărat”. Întrebarea mea pentru tine este:” dacă îl recunoști cu adevărat pe Dumnezeu ca pe Cel care te-a Creat”? Și dacă Da, atunci te urmăresc cu o altă întrebare: “Este EL al tău”? Obișnuim să ne rugăm rugăciunea domnească și este demn să-l recunoaștem că fiind “Tatăl nostru”. Însă El are un scop măreț cu tine: dorește să fie “al tău”. Adică să ai o relație personală cu El și tu să fii proprietatea Lui de bună voie și nesilit de nimeni, iar El să fie Domnul care să aibă controlul total asupra existenței tale sub soare. M-aș bucura să-ți faci timp de introspecție și să îți verifici relația ta “pe verticală”.

2.) Adu-ți aminte că ai o DATORIE. Cuvântul lui Dumnezeu nu ne permite să trăim pe acest pământ la voia întâmplării. Solomon a încercat totul sub soare și ne atrage atenția în modul cel mai serios că avem o obligație majoră în această viață: “Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om”. (Ecl. 12:13). Avem o datorie de îndeplinit în timpul vieții efemere pe care o parcurgem pe Terra, aceea” să ne temem de Dumnezeu” (partea întâia) și “să păzim poruncile Lui” (partea a doua). Temerea de El înseamnă ceva mai mult decât frică: reprezintă respectul, stima, admirația, recunoștința pentru Tatăl din Cer. Când ne raportăm existenta la Stăpânul Universului în modul acesta, atunci partea a doua a poruncii este foarte simplă. Vom păzi poruncile Lui deoarece Îl iubim atât de mult încât nici nu ne gândim să ieșim din ascultarea ce I-o datoram în fiecare zi. Ce-ar fi dacă El ne-ar da aer sau apă doar joia și duminică pentru că în aceste zile mergem noi la biserică? Exact cum El rămâne credincios 24/7(nonstop), tot așa ne pretinde și nouă să trăim față de El. “Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele”. (I Ioan 5:3). Considerația noastră este că aici creștinismul a devenit falimentar. Ne-am transformat crezul într-o religie și am abandonat relația cu Domnul. Ne place să purtăm numele dar nu mai avem viață. Știm “teoria” dar suntem corigenți la “practică”. Avem “testamentul” dar am pierdut “credința”. Ce trist! Dar ce provocător în același timp.

3.) Adu-ți aminte că ai un AVOCAT. Ultima observație pe care Solomon o face la sfârșitul cărții este uimitoare: “Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău”. (Ecl. 12:14). Finalul existenței noastre nu este cimitirul. Cuvântul “moarte” nu înseamnă încetarea existenței, ci despărțire. La moartea fizică trupul se desparte de suflet (Ecl 12 v.7), iar la moartea veșnică sufletul se desparte pentru totdeauna de Dumnezeu. Poetul Alexandru Vlahuță în poezia “Triumful așteptării” strigă: “Există o dreptate și trebuie să vie”. Acest moment este marcat în Scriptură ca fiind judecata lui Dumnezeu. O judecată perfectă în care tot ce este ascuns va fi dat pe față. Nu vei putea nega nimic. “Videocaseta” cu filmul vieții tale va fi argumentul suficient pentru sentința pe care Dumnezeu o va da. Și mai este ceva: nu poți să scapi de judecată. Vei fi prezent acolo în mod sigur. Ne argumentează “Cartea”: “Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui”. (Apoc. 20:12-13). Este sinistru și înspăimântător acest tablou. Am însă o veste bună pentru tine dragul meu: poți să ai un avocat care să te reprezinte în ziua judecății. Unul singur. Dar condiția este ca să-l “angajezi” încă de-aici și de-acum. După moarte va fi prea târziu. Numele lui este ISUS CHRISTOS, Fiul lui Dumnezeu. Iată ce afirmă El: “Isus i-a zis: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6). Iar Apostolul Pavel explică și el în modul cel mai clar acest adevăr: “Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi”. (I Tim. 2:5-6). Avocatul este persoana calificată să vorbească în locul tău la proces cu condiția să-i mărturisești întregul adevăr despre tine și viața ta. Pentru asta a venit Domnul Isus în lumea noastră: “Să se nască/și să crească/să ne mântuiască” spune colindul. Este simplu: apropie-te de El prin credință și predă-ți viața, viitorul și destinul tău în mâinile Lui, apoi acceptă ca EL să fie Domnul tău și Stăpânul tău. Asta se numește pocăință. E tot ce trebuie să faci. Nu întârzia; fă-o chiar în momentul acesta. Aș vrea să te întâlnesc în Raiul Lui și să-mi spui că te-ai pocăit după ce ai citit această meditație. Te iubesc și mă rog să se întâmple acum. Amin.

RUGĂCIUNE

Ce mare ești, Doamne. Și cât de bun! Mulțumim că ne-ai descoperit tot planul tău cu privire la noi și ai făcut tot ce Ți-a stat în putință ca să nu ajungem în iad. Și acum ne ceri să ne aducem aminte că exiști și că suntem datori față de Tine ca răspuns la dragostea Ta față de noi. Iar în final ne dai șansa să trecem cu bine la judecată care ne așteaptă. Mulțumim pentru Fiul Tău care a murit pe cruce și ne-a mântuit. Mulțumim că El este Avocatul nostru în ziua judecății. Noi vom fi acolo și vom rămâne pentru totdeauna cu Tine dar nu uita și de cei nemântuiți din casele noastre. Amin.