De la binecuvântare la blestem

”Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime!” (Maleahi 3:9)

”Ți-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul.” (Deut.30:19)

 

flagBlestem! Acesta este cuvântul cu care se termină Vechiul Testament. Este și cuvântul cheie care se repetă în cartea profetului Maleahi și care te pune pe gânduri. Cum se poate ca  un popor care a primit ”clauza națiunii celei mai favorizate” din partea lui Dumnezeu să ajungă sub blestem! Avea legământul și făgăduințele, sărbătorile și templul, binecuvântările și perspectiva lui Dumnezeu. Era o națiune fără egal pe pământ. Ce s-a întâmplat în timp cu acest popor ales de Domnul de a ajuns în starea pe care o descrie ultima carte din Vechiul Testament? Poate mesajul acestei cărți să aibă impact pentru națiunile de azi? Dar pentru Biserica lui Christos? Ce putem învăța în anul 2014 din experiența poporului evreu de atunci? Trăim vremuri de referință în istorie și –  daca suntem atenți – trebuie să luăm aminte la avertizarea Creatorului. Vă invit să descoperim împreună motivele care duc de la binecuvântare la blestem, de la prosperitate la sărăcie, de la liniște și pace la dezastru.

1. Indiferența. Este soră bună cu apatia, delăsarea, indiferența, nepăsarea și dezinteresul pentru tot ce era valoros odată în viața ta, familia ta, comunitatea din care faci parte. În plan spiritual starea de indiferență se traduce prin expresii ca: ”iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”,”având doar o formă de evlavie” (2Tim.3:4-5),”dragostea celor mai mulți se va răci” (Matei 24:12). Maleahi acuză poporul și preoții de corupție spirituală și de deturnarea sensului adevăratei închinări de la interior spre exterior: ”… v-aţi abătut din cale, aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi, şi aţi călcat legământul lui Levin-aţi păzit căile Mele, ci căutaţi la faţa oamenilor, când tălmăciţi Legea.”(Mal.2:8-9).  Aveau ”tone” de religie dar nu mai aveau relație. Purtau un nume dar în ei  nu mai pulsa viața. Aveau testamentul(legământul) dar nu mai aveau credința. Ce trist! Să crezi că ești cineva(ceva), iar tu să fi lepădat de fapt. Seamănă tare mult cu vremurile noastre. Biserici unde scopul este ”să te simți bine” și catedrale arhipline. Cruciade de evanghelizare și acțiuni de caritate fără precedent. Lideri cu doctorate și cu renume dar fără nici un impact în comunitate. Omul pe locul întâi, iar Dumnezeu ”roata de rezervă.” Cineva spunea: ”Dacă vrei să vezi cât de populară este biserica du-te duminică dimineața; vino duminică după masă sa vezi cât de popular este păstorul. Dacă vrei însă  să vezi cât de popular este Isus, vino la rugăciune.” Înainte de venirea mirelui toate fecioarele au ațipit, spune evanghelistul. Cum stau lucrurile în dreptul tău și al casei tale? E vremea trezirii și a deciziilor corecte. Indiferența atrage blestemul. Nu te juca de-a religia!

2. Infidelitatea. Se traduce prin: Lipsă de fidelitate, de credință; nestatornicie în sentimente, nefidelitate,  încălcare a credinței conjugale. Faptă care dovedește nestatornicia în dragoste.” (DEX). Urmăriți realismul profetului:  Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ!”(Mal.2:14)Cochetezi cu păcatul. Ai nevastă acasă dar vrei una și la serviciu. N-ai divorțat încă  dar nu ești departe. Internetul, pornografia, aventurile amoroase fac parte din viața de ascunsă. Încerci să ”împaci și capra și varza.” În țara în care trăiesc nu există nici o diferență între creștini și necreștini la capitolul divorț. De aceea ascultă ce spune Dumnezeu, tu cel care trăiești o viață dublă:nici unul să nu fie necredincios nevestei din tinereţea lui!CăciEu urăsc despărţirea în căsătorie! (Mal.2:16)Nu există divorț în economia lui Dumnezeu decât într-un singur context. Este groaznic să faci ce urăște El. Oamenii te leagă și te dezleagă. Dumnezeu nu glumește: sentința Lui este foarte aspră:  ”Voi arunca în voi blestemul, şi voi blestema binecuvântările voastre.”(Mal.2:2). Iartă-mă! Nu doresc să te sperii, ci să te trezești. Dumnezeu are ”tone” de binecuvântări pentru tine și familia ta. De ce să alegi blestemul!

3. Înșelătoria. Tonul mesajului se acutizează spre final. Cuvântul Domnului demască totul și arată adevărata față a lucrurilor dintr-o națiune care se îndrepta spre dezastru: ”Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime!” (Mal.3:9). Nu le ascunde nimic și le spune și motivul pentru care a pronunțat sentința de mai sus: ”Dar voi întrebaţi: “Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.” (Mal.3:8). Wow! Dumnezeu este interesat să vadă cum mă raportez la El vizavi de bunurile materiale pe care le primesc zilnic din partea Lui. Sub Cer totul este al Lui și n-are nevoie de nimic de la mine dar a acceptat să primească a zecea parte din veniturile mele ca un semn al prețuirii și recunoștinței din partea mea. Poporul a uitat să-L onoreze pe Dătătorul, iar El le aduce aminte pe un ton categoric: ”Sunteți blestemați!” Remediul este simplu: ”Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile …” iar recompensa este peste așteptări: ”vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi … voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” (Mal.3:10). Ești sărac și în lipsă? Nu cumva ai rămas restant față de Creator? Verifică situația ta financiară raportându-te la El, Expertul Contabil desăvârșit. Iată ce spune Domnul Isus în Predica de pe munte, mesaj ce se constituie într-un fel de constituție a creștinului:”Dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” (Matei 5:20). Iar această neprihănire care includea și zeciuiala nu dispare în Noul Testament. Acum ești provocat din nou să alegi: viața sau moartea, binele sau răul, binecuvântarea sau blestemul. Invitația este să alegi viața și binecuvântarea alegându-L pe El. Pocăiește-te chiar acum!

RUGĂCIUNE

Tată din Cer! Mulțumim că ne somezi să ne revizium viața și atitudinea față de Tine și Lucrarea ta. Tu ai și puterea să ne schimbi. Curățește-ne și iartă-ne, apoi umple-ne de de Duh Sfânt și fă-ne o mărturie vie ca și cei nemântuiți să se pocăiască. Amin!


Leave a Reply

^