Veniți la Mine …


 “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”                                                  Matei 11:28 – 30

 

În fiecare zi suntem asaltați de voci care ne cheamă să acceptăm provocarea lor. Era informațiilor “non stop” încearcă să pună stăpânire pe mintea, sentimentele și relațiile noastre. Dar de la “cancelaria” lui Dumnezeu pe toate lungimile de undă răsună și strigătul Lui pentru rasa umană, strigăt materializat în trei chemări personale.

 

1 . Chemare la relație. “Veniți la Mine” (Matei 11:28) este invitația Domnului Isus. Mântuirea este mai mult decât o religie: este o relație. Relație cu cea mai importantă persoană din Univers: Domnul Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Oamenii sunt interesați să aibă relații la nivel cât mai înalt. Dumnezeu însă iți oferă șansa să intri în relație la cel mai înalt nivel posibil sub Soare; nu o relație cu un demnitar important sau medic important; nu o relație cu un împărat sau președinte de stat ci cu EL Însuși, cu Dumnezeu în persoana Fiului Său! Slăvit să-I fie Numele. Asta înseamnă mântuire sau pocăință. Pocăința te leagă de Dumnezeu și asta înseamnă să-ți deschizi inima și să-L primești pe Domnul Isus prin credință ca Stăpânul vieții tale. Relația corectă “pe verticală” te pune în relație corectă și pe “orizontală.” În momentul în care îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu (pe verticală), abia atunci îl iubești cu adevărat și pe aproapele tău (pe orizontală). Cum stai la capitolul “relații?” Cum ești cu Dumnezeu? Dar cu aproapele tău (soț, soție, copii, părinți, frați din adunare, oameni din anturajul tău zilnic)?

2 . Chemare la responsabilitate. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine.” (Matei 11:29) În momentul când ți-ai deschis inima pentru Dumnezeu și El a devenit “Domnul tău și Dumnezeul tău”, Duhul Sfânt “te echipează” cu daruri care trebuiesc puse la lucru în așa fel ca produsul final al pocăinței să fie “roada Duhului.” Mântuire nu înseamnă să te așezi în “hamacul” nepăsării și să trăiești “la dolce vita” în fiecare zi. Domnul Isus nu are nevoie de spectatori în Lucrare, ci de persoane active, dinamice care își asumă responsabilități și care “iau jugul Lui” și încep să “învețe de la El” , Cel “blând și smerit cu inima.” Viața de creștin adevărat înseamnă război spiritual (Efeseni cap. 6) și pentru asta este nevoie de oameni dispuși să-și asume responsabilități în Lucrarea Lui. Sunt prea mulți “consumatori” în creștinismul contemporan de aceea te provocăm să te uiți la nevoile din jurul tău și să decizi a deveni responsabil pentru ca Numele Lui să fie slăvit și oamenii să se pocăiască.

3 . Chemare la răsplătire. “… și Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11:28); “… și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:29). Ce promisiune fantastică pentru un muritor de rând. Într-o viață agitată peste măsură care provoacă stres și depresie, Domnul Isus îți garantează ceea ce nici un medic, savant sau împărat nu poate să-ți ofere: odihnă pentru suflet. “O primești” în momentul când Îl primești pe El și te pocăiești. “O găsești” în momentul când îți asumi responsabilități în slujirea Lui și înveți de la El. “O moștenești” în momentul în care ajungi în Cer și-L vei vedea față în față:  “Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, care mor în Domnul!” – “Da”, zice Duhul; “ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apoc.14:13). Apelul din această meditație este pentru “toți cei trudiți și împovărați.” (Matei11:28/) iar tu ești unul dintre ei. Apleacă-te sincer în fața Lui și deschideți inima. Abia așteaptă să-ți spună că te iubește și că dorește să-ți umple viața, casa, viitorul și destinul tău cu pace, sănătate, împliniri și binecuvântări “cu caru’” Așa să te binecuvânteze Dumnezeu.

RUGĂCIUNE

Doamne, Dumnezeule Mare și Sfânt! Cu câtă gingășie te apropii de noi în fiecare zi și ne vrei binele, atât cel vremelnic, cât și cel etern. Suntem copleșiți de prezența și părtășia Ta în viața noastră privată, în familie cât și în adunare. Numai Tu poți face așa ceva. Mulțumim pentru odihna și liniștea din suflet chiar și când trecem prin situații neplăcute și potrivnice. Când cei din jurul nostru nu ne mai înțeleg, când medicii nu ne mai pot ajuta, când copiii ne abandonează și când resursele financiare s-au epuizat, Tu ești alături ca să ne împlinești nevoile. Iar când vom ajunge să “trecem Iordanul”, îți mulțumim că Tu ești și Acolo ca să ne primești ACASĂ și să ne dăruiești odihna veșnică. Slavă Ție, Tată pentru că toate aceste lucruri sunt posibile deoarece Singurul tău Fiu a acceptat să plătească prețul pe Golgota și apoi să învieze din morți și să se înalțe la dreapta Ta, unde, într-o zi Îl vom vedea și noi. Amin



Aveţi ceva de mâncare?

“Copii,” le-a zis Isus, “aveţi ceva de mâncare?” Ei i-au raspuns: “Nu.” / Ioan 21:5

Aceasta este întrebarea cu care îi întâmpină Cel Viu pe ucenicii obosiţi şi somnoroşi ajunşi la ţărm cu barca goală. O reală provocare la care ei trebuie să răspundă. Pescari de meserie, având tot ce trebuie pentru a prinde peşte, plecând în timpul cel mai perfect pentru pescuit pe Marea Galileii (noaptea), cu o mare plină de peşte, ei se întorc falimentari. Au avut tot ce trebuia ca să umple barca cu peşte şi totuşi ei ajung la ţărm fără nici un peşte. “Străinul” de pe mal este gata să transforme falimentul lor într-o mare binecuvântare şi să le umple barca cu belşug de peşte, iar viaţa cu împliniri spirituale care să ţină până în veşnicie. Dar pentru asta este nevoie de câteva lucruri speciale.

1 . Prima este nevoia de REALISM. Adică de sinceritate. Ei puteau să se justifice într-un mod foarte diplomatic şi să argumenteze că au barcă; au şi scule “de ultimă generaţie” şi că sunt experţi în ale pescuitului, oameni cu “license” şi cu experienţă de invidiat. Dar asta n-ar fi ajutat la nimic. Problema era că ei – după o noapte de nesomn – aveau barca goală. Produsul finit al pescuitului este peştele şi ei au trebuit să recunoască faptul că nu aveau peşte în barcă; erau falimentari. De aici incepe totul. Cât de realist eşti; cât de sincer eşti cu starea ta. Oricum, Domnul Isus cunoaşte totul dar El este interesat să ştie adevărul din gura şi din inima ta. Nu ştiu care este situaţia cu care te confrunţi dar Domnul Isus aşteaptă să stai sincer înaintea Lui şi să-I spui tot ce te frământă. Aşteaptă “pe ţărmul vieţii tale” ca să te ajute şi să-ţi umple barca cu tot ce-i mai bun, iar apoi să-ţi împlinească nevoile.

2 . Urmează nevoia de VIZIUNE. Când treci prin situaţii dificile este nevoie să ai o viziune corectă. Viziune înseamnă “a vedea”. Ucenicii au avut cea mai extraordinară viziune: s-au uitat în direcţia potrivită; au văzut Persoana potrivită, la timpul potrivit. Când totul părea că s-a încheiat ei s-au întâlnit cu Domnul Isus şi asta a schimbat totul. “Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă!” – este strigătul Mântuitorului din Matei 11:28, strigăt care a străbătut veacurile până la noi. Tu ai nevoie de El, Singurul care te poate ajuta în boala ta, în singurătatea ta, în lipsurile tale, în problemele tale din familie. Stop! Nu mai alerga la oameni; El este chiar lângă tine şi aşteaptă. Şterge-ţi lacrimile şi priveşte pe ţărm: Este ISUS CEL VIU. Are toată puterea în cer şi pe pământ şi doreşte numai să-L bagi în seamă. Restul face El totul. Are şi un număr de telefon la care poţi să apelezi non stop. Este Psalmul 50:15 care spune “Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu mă vei proslăvi.” Te provocăm să încerci si să te convingi că “funcţionează” perfect.

3 . Finalul este nevoia de ACŢIUNE. Era insuficient să-l fi întâlnit pe Domnul şi să fi ascultat ce spune dar fără să pună în practică imediat. Lecţia pe care o învaţă ucenicii “pescari” este că nu-i de-ajuns să ai barcă, unelte, o echipă de pescari profesionişti şi o mare plină cu peşte. Mai trebuie ceva: să-L ai pe Isus în barca ta. Aici este succesul! Trebuie să acţionezi la cuvântul Lui! El a creat marea şi peştii şi tot El dirijează bancurile de peşti spre mreaja vieţii tale. Dar pentru ca să se întâmple asta este nevoie de două lucruri pe care El cere să le faci: Aruncaţi mreaja în partea dreapă a corabiei şi veţi găsi”(Ioan 21:6) şi Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.” (Ioan 21:10). ARUNCAŢI şi ADUCEŢI sunt verbele care marchează acţiunea la care te cheamă CEL VIU. El “aranjează” cu peştii; tu trebuie să arunci mreaja şi apoi să aduci din ceea ce EL ţi-a dat ca să împărtăşeşti şi cu alţii. Toată viaţa unui creştin are natura divino-umană. Dumnezeu îşi face partea Lui, iar eu trebuie să îmi fac partea mea şi numai aşa barca vieţii mele va fi umplută de binecuvântări, iar El va fi proslăvit. Ce simplu!  “Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvântul prin semnele, care-l însoţeau.” (Marcu 16:20). Domnul Isus, Înviat din morţi stă pe ţărmul vieţii tale şi te provoacă la un “parteneriat strategic”. Tu, un muritor şi El, Cel Veşnic; împreună aici pe pământ şi – apoi – împreună cu El în Slavă. Ce perspectivă fantastică! Primeşte provocarea chiar acum (Realism, Viziune şi Acţiune) şi bucură-te de o viaţă trăită în belşugul binecuvântărilor pe care El este gata să ţi le ofere în viaţa ta, în casa ta şi în Casa Lui!

RUGĂCIUNE

Mulţumesc TATĂ din Cer că nici de data asta n-ai trecut pe lângă mine, ci M-ai atins cu dragostea ta şi M-ai provocat la o cercetare amănunţită a vieţii mele de pribeag. Mulţumesc că mă primeşti asa cum sunt: cu barca goală şi că eşti gata să cooperezi cu mine ca să am belşug de binecuvântări. Mă arunc în braţul Tău de Dumnezeu cu sănătatea mea, singurătatea mea, nevoile şi problemele mele de tot felul; ţti aduc înaintea Ta familia mea cu părinţi, copii, nepoţi şi toţi cei ce ţin de casa mea şi îţi dau mână liberă să faci ce şti Tu că trebuie făcut. Aştept “semne şi minuni” din partea Ta, Dumnezeu specialist în “imposibil.” Sunt încredinţat că mă vei ajuta “să arunc mreaja” acolo unde spui Tu şi apoi “să aduc” cu bucurie din ceea ce îmi vei da şi să fac parte şi celor din jurul meu. Îţi sunt recunoscător că într-o zi mă vei primi în Cerul Tău şi vom rămâne împreună toată veşnicia. Aleluiaaaaaaaaa! Slavă numai Ţie, Mântuitorul meu drag, Prea Iubitul sufletului meu pentru totdeauna!



Domnul meu și Dumnezeul meu!

Ioan 20:28

Aceasta este exclamația lui Toma la opt zile după ce Mântuitorul – nesupus spațiului și timpului și nici putrezirii – a înviat din morți. Fusese absent în ziua Învierii și pe un fond de scepticism și îndoială n-a acceptat afirmațiile și argumentele celor care deja se întâlniseră cu Cel Viu. Dar Domnul Isus nu renunță la urmașii Lui și îl găsește și pe Toma în grupul ucenicilor în casă cu ușile încuiate, motiv ca să-L confrunte cu realitatea de netăgăduit a Celui Înviat. Invitat să se convingă “pe viu” de argumentele Învierii, Toma “necredinciosul” alege să transmită un mesaj care avea să rămână peste veacuri ca o mărturisire de credință sinceră: “Domnul meu și Dumnezeul meu!” Cum se traduce această afirmație pentru contemporanii noștri din biserică și din afara ei?

 I . “Domnul meu și Dumnezeul meu” este mărturisirea de credință a unui suflet sincer care a dorit să cunoască ADEVĂRUL și în căutările lui I s-a dat șansa să vadă realitatea “pe viu”. Pentru Toma, Isus Cel Viu era Domnul, adică Regele, Stăpânul, Autoritatea Supremă și el se plasează de bună voie și nesilit de nimeni sub domnia Lui. Dar Domnul Isus este și Dumnezeu, Cel care a creat, întreține și va judeca lumea. Ce înțelegere clară a lucrurilor. Nu poți să fii mântuit fără să-l accepți pe Domnul Isus ca fiind Domnul tău și Dumnezeul tău, să te supui Lui și să trăiești ca și pocăit adevărat în dependență și ascultare de El.

II . “Domnul meu și Dumnezeul meu” reprezintă biruința credinței asupra îndoielii. În starea de confuzie din zilele Învierii toți apropiații Domnului Isus au fost confruntați cu sentimente din cele mai diverse: de la teamă și îndoială, la confuzie și necredință. Apariția de netăgăduit a Celui Viu avea să spulbere pentru totdeauna aceste stări începând de la femeile care au mers cu miresme la mormânt până la ceilalți ucenici, culminând cu Toma. Poetul Gorge Coșbuc avea să scrie într-una din poeziile sale următoarele: “Credința-n zilele de-apoi/ E singura tărie-n noi./Că multe-s tari cum credem noi/ și mâine nu-s.”

III . “Domnul meu și Dumnezeul meu” certifică triumful vieții asupra tragediei. Săptămâna mare aduce cu ea o mare tragedie. Cel care a înmulțit pâinile și a potolit furtuna, Cel care a deschis ochii orbilor și a înviat pe Lazăr (și nu numai) din morți, Cel care a vorbit ca nimeni altul și a trăit fără păcat ajunge atârnat pe o cruce între doi tâlhari și apoi este pus într-un mormânt de împrumut. Ce situație dificilă pentru urmașii Lui. Au plecat care încotro. Dar a venit ziua întâia a săptămânii și minunea s-a produs: Viața a biruit moartea și tragedia se transformă în triumf. Aleluiaaaaaa! Ce schimbare radicală. Ucenicii aceia fricoși se întâlnesc cu Cel Viu, apoi ies în față și mărturisesc fără teamă despre EL, majoritatea devenind martiri. Asta s-a întâmplat și cu Toma. El ajunge în Parția, Persia și India unde vestește Evanghelia și moare ca martir. Îndoiala s-a transformat în certitudine; tragedia în triumf; credința în EL te așează din poziția de învins în cea de învingător. Slăvit să fie (numai) Domnul în veci!

R U G Ă C I U N E

“Domnul meu și Dumnezeul meu” îți mulțumesc pentru că în calendarul tău ai marcat și ziua Învierii, zi în care credința a biruit, îndoiala s-a risipit și tragedia s-a transformat în binecuvântare. Mulțumim din inimă că Domnul Isus este Viu în Vecii Vecilor și noi am beneficiat de jertfa și învierea Lui, devenind copiii Tăi și urmașii Lui. Mulțumim pentru viața nouă cu care ne-ai împlinit prin credință și pentru felul în care ne zidești sufletele și lucrezi la caracterul nostru prin Cuvânt, părtășie și închinare la New Life Romanian Church. Mulțumim că te îngrijești de viața noastră de fiecare zi și de viitorul nostru ca indivizi, familii și ca adunare. Îți dăruim ființa noastră în întregime și îți dăm libertatea să ne desăvârșești în vederea întâlnirii din glorie împreună cu toți sfinții. Îți și mulțumim pentru tot ce vei face în Numele Celui Viu în Vecii Vecilor! Amin.



HRISTOS A ÎNVIAT!

Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. I Cor. 15:20

Nu este aici, ci a înviat! Luca 24:6/a

 

Este sărbătoare! Cerul răsună de laudele şi închinarea sfinţilor în lumină. EROUL a biruit moartea “cu moartea pe moarte călcând” şi în toate limbile de pe pământ strigătul urmaşilor Lui este amplificat în megafoanele cerului: “Hristos a Înviat!” Răspunsul este pe măsură: “Adevărat, a Înviat!” Dincolo de osanale şi laudă, închinare şi adorare, care este adevărata valoare a acestei sărbători?

1 . HRISTOS A ÎNVIAT reprezintă certitudinea că BIBLIA ESTE ADEVĂRATĂ. “V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.”(I Cor 15:3-5) “După Scripturi” înseamnă “conform Scripturilor”, adică spusele Cuvantului au fost probate şi Biblia a trecut proba veridicităţii. Poetul spune :”Daţi-mi în mână Biblia cea sfântă / În ea se află viaţa lui Isus. / Pentru mine-a răbdat crucea amară / şi-al sufletului vrăjmaş L-a răpus”, iar apoi urmează provocarea :”Las’ să lucească lumina Scripturii !”. Învierea spune că Scriptura e adevărată de aceea: Citeşte-o! Trăieşte-o! Răspândeşte-o!

2 . HRISTOS A ÎNVIAT argumentează adevărul că EXISTĂ DUMNEZEU. “Nu vei ingădui ca Sfantul Tău să vadă putrezirea” (Fapte 2:27/b), acesta este mesajul care-l proclamă Apostolul Petru în ziua de Rusalii, folosind trimiterea la Psalmul 16 care este un psalm profetic. Iar Apostolul Pavel în demonstraţia matematică de la I Cor. 15:15 subliniază: am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos”.  La toate teoriile care încearcă să contrazică Învierea (teoria furtului, a leşinului, a iluziilor optice), explicaţia este una singură: Dumnezeu L-a înviat pe Fiul Său. Aleluiaaaaaaaaaa ! Trăiască Domnul ! El este real, adevărat şi vrednic de crezare. Poţi conta pe Cuvântul Lui şi poţi experimenta prezenţa Lui!

3 . HRISTOS A ÎNVIAT garantează urmaşilor Săi că VOR ÎNVIA şi ei pentru viaţa vesnică. “Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi” – acesta este strigătul de biruinţă al celor ce au aflat ADEVĂRUL. Pârga este primul rod care anticipează recolta finală. Primul rod s-a copt; urmează recolta. “Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” Ce perspectivă ! Câtă speranţă ! Câtă linişte şi pace chiar în faţa morţii ! Poetul Costache Ioanid proclamă acest adevăr în câteva versuri: ”Nu! Nu suntem neant. Ce fericire / Supremul Adevăr s-a revelat. / Isus e-n noi speranţă şi iubire, / iar moartea e un drum spre nemurire / Există Dumnezeu cu-adevărat!”

 

RUGĂCIUNE

“Tatăl Nostru din Ceruri iţi mulţumim că L-ai înviat din morţi pe Fiul Tău, Domnul nostru Isus Hristos. Credem şi mărturisim că EL este Viu în Vecii Vecilor şi spunem asta pentru că ne-am întâlnit cu El, am crezut în El şi am devenit copiii Tăi! Slavă Ţie Tată pentru o sărbătoare aşa de glorioasă. Mulţumim că fiind viu putem să contăm pe promisiunile Lui din Cuvânt pentru viaţa noastră de fiecare zi şi să experimentăm prezenţa şi părtăşia Lui în familiile noastre şi în Biserica “New Life Romanian Church”. Mulţumim că ne asculţi şi rugăciunile cu privire la mântuirea românilor din aria Phoenix, Arizona şi a tuturor celor din casele şi din naţiunea noastră. Dar mai presus de orice, mulţumim că într-o zi vom fi cu tine Doamne Isuse în glorie unde “moartea nu va mai fi”. În Numele Lui iţi multumim Tată că ne primeşti şi ne binecuvintezi cu Sărbători Fericite cu adevărat !

Amin !

 



La început Dumnezeu . . .

Genesa 1:1

Este prima meditație săptămânală pe siteul Bisericii Creștine Baptiste “New Life Romanian Church” din aria metropolitană a orașului Phoenix, Arizona și ea coincide cu “săptămâna mare” care începe chiar cu ziua de 1 Aprilie, 2012. Coincidență? Nu știu! Așa cum nu știu nici de ce prima întâlnire a acestei adunări a fost în ziua de 12 Februarie, 2012. Fiind un început aș dori să începem cu “începutul” : La început Dumnezeu!

1 ) “La început Dumnezeu” este REGULA pentru viața oricărui copil al Lui! Cu Dumnezeu când începe ziua; cu El când începe munca; impreună cu El la școală; alături de El în călătorie; cu El nelipsit la masă; recunoscându-L pe El în toate binecuvântările și strigând să intervină în încercările prin care trecem. “Nihil sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu) aceasta este dorința care motivează viața de zi cu zi a unui pocăit sincer. EL trebuie să fie la începutul tuturor lucrurilor.

2 ) “La început Dumnezeu” reprezintă CERTITUDINEA succesului în viață. Oricât de inteligent ar fi cineva, el rămâne limitat în raport cu Cel Omniștient, Omnipotent și Omniprezent. Iată de ce un om înțelept îl cheamă pe Dumnezeu în orice face pe acest pământ. Casa, școala, serviciul, businessul, familia și – mai ales – adunarea vor rămâne în picioare în măsura în care EL are prioritatea, adică este “la început”.

3 ) “La început Dumnezeu” confirmă GARANȚIA unui final victorios. În Apocalipsa cap. 1, El ni se prezintă ca fiind “Alfa și Omega, Începutul și sfârșitul” (v8), “Cel dintâi și Cel de pe urmă” (v10). Ce perspectivă extraordinară! Cea mai importantă persoană din Univers Se oferă să fie Însoțitorul tău pe drumul vieții. Condiția este ca să începi cu El, dar și să rămâi cu EL până la sfărșit. Există un risc mare in călătoria noastră prin viață: să începem cu EL și să-L abandonăm pe drum. “Duceți până la capăt mântuirea voastră” strigă Apostolul Pavel în Filipeni (2:12), iar în Apocalipsa (3:11) suntem atenționați foarte serios: “Păstrează ce ai!” Din punct de vedere obiectiv, Dumnezeu a făcut totul ca noi să ajungem victorioși în glorie. Rămâne ca și noi să facem tot ce ne cere Cuvântul Lui ca să fim împreună cu El în slavă.

RUGĂCIUNE

Tatăl Nostru din Ceruri îți multumesc că vrei să fi cu noi în orice început și Te obligi să rămâi cu noi până la sfârșit. Te chem să fi Cel dintâi în viața mea și în familia mea; îti dau aceiași poziție în serviciul meu și-n relațiile mele dar – mai ales – te rog să fi pe primul loc în Biserica “New Life Romanian Church” din Phoenix, AZ. Te rog să sfințești pe cei ce se adună aici și pe cei ce slujesc în această adunare. Avem nevoie de Tine în această săptămână când dorim să Te urmăm pe drumul jertfei la Ghetsimani și Golgota și apoi să ne bucurăm cu Tine la Înviere. Iți mulțumim că ne onorezi cu prezența Ta reală și că ne protejezi cu autoritatea Ta de Dumnezeu. În numele Domnului Isus! Amin!