Cu Isus în casă

 

“ S-a auzit că este în casă şi s-au adunat îndată aşa de mulţi că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea uşii. El le vestea Cuvântul.”  Marcu 2:1,2

 

Imaginați-vă o zi toridă de vară într-un orășel din Israel unde nu se vede țipenie de om. Totul pare pustiu. Doar patru bărbați poartă un paralizat pe o targă  și aleargă spre o casă. O casă care geme de popor. Toată suflarea din oraș era înghesuită în casa aceea pentru că acolo era Domnul Isus. Când vine Fiul lui Dumnezeu într-o casă, El face lucruri care te uimesc. 

1. Adună mulțimile. “S-au adunat îndată aşa de mulţi că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea uşii.” (Marcu 2:1) și asta din cauză că în casă era Isus. Oriunde vine Isus, vin și mulțimile. Toată slujirea Lui este marcată de prezența mulțimilor care sorbeau cuvintele Lui și beneficiau de atingerea Lui. Și oratorii adună mulțimi, însă după ce termină cuvântarea, oamenii pleacă. Pe Isus îl caută mereu; asta este diferența dintre un orator și un Mântuitor. Trăim zile când oamenii aleargă după oameni; iată de ce tânjim să ne adunăm în locul unde este prezent Fiul lui Dumnezeu.

2. Vestește Cuvântul . În aceea casă, El le vestea Cuvântul.”(Marcu 2:2). Nu le spunea “cuvinte”, ci Logosul din Cer  proclama Cuvântul, folosind cuvintele cu atâta putere și măiestrie incât îi captiva chiar și pe dușmani. Esența Evangheliei este Cuvântul lui Dumnezeu care “este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12). Câtă nevoie de Cuvânt este în creștinismul zilelor noastre unde foarte mulți predicatori se prezintă  doar cu “un potop de cuvinte și un pustiu de idei.” Este necesar să strigăm după trezire și aceasta să înceapă cu cei de la amvoane și de la altare!

3. Face minuni. În timp ce El le vestea Cuvântul se întâmplă un lucru ciudat. Acoperișul casei este spart și prin spărtura aceea este strecurată o targă cu un paralizat care este așezată în fața Domnului Isus. Uimit de credința acelor bărbați, Fiul lui Dumnezeu intervine în mod supranatural și pronunță două sentințe. Prima este: “Fiule, păcatele îţi sunt iertate!”(Marcu 2:5). Aceasta este cea mai mare minune de sub Soare, iar cea de-a doua este:  “scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă.”(Marcu 2:11). Sunt  minuni incontestabile pe care Fiul lui Dumnezeu le face într-o ordine clară și logică: iertarea păcatelor și vindecarea bolilor.  Numai după ce lucrurile  sunt rezolvate la nivel spiritual urmează și atingerea la nivelul fizic. Cât de acută este nevoia de înțelegere a acestor  lucruri în creștinismul acestor zile.

4. Provoca poporul. Intervenția Domnului Isus aduce iertare și vindecare și asta îi împarte pe oameni în două tabere. Oamenii religiei se înfurie și îl acuză de blasfemie:  ”Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?”(Marcu 2:7). Cea mai mare parte a mulțimii, însă “au rămas uimiţi, şi slăveau pe Dumnezeu, şi ziceau: “Niciodată n-am văzut aşa ceva!”(Marcu 2:12). De care parte a baricadei te plasezi? Mai crezi tu că “Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”(Evrei 13:8) sau ești gata să iei piatra și să arunci? Cel ce scrie aceste rânduri este beneficiarul mai multor minuni pe care Domnul Isus le-a făcut în viața mea. Trăiesc pentru că El s-a atins de mine și pentru asta Îl slăvesc și mă-nchin cu recunoștință înaintea Lui. Mărit să-I fie Numele în veci! Dar tu? Te provoc să meditezi la cele de mai sus și să iei hotărârea de a-L crede “pe cuvânt” și a-L urma fără rezerve până la capăt.

 

RUGĂCIUNE

Tată din Cer,  cât har ne-ai acordat să-L cunoaștem pe Domnul Isus și să beneficiem de prezența și de atingerea Lui. Mulțumim că numai El umple Casa și adună mulțimile. El este Singurul care iartă păcatele și se atinge de neputințele și de nevoile noastre de orice fel. Cum am putea răsplăti atâta dragoste și înțelegere față de noi! Te rugăm să primești ființele noastre și să lucrezi în noi desăvârșire. “Ajută necredinței noastre” și fă să experimentăm din belșug plinătatea Duhului Tău cel Sfânt, atât în viața noastră, cât și în familia noastră dar mai ales în adunarea la care ne strângem. Întotdeauna ne asculți și credem că o vei face și acum. Iți suntem recunoscători în Numele Lui! Amin.



În amintirea Mea

”Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”  I Cor. 11:24,25

 

Este timp de sărbătoare ori de câte ori Biserica se adună la Masa Domnului. Apostolul Pavel spune că “a primit de la Domnul” mesajul cu privire la această întâlnire. Şi sublinierea apostolului este aceea că la Masa Domnului sunt câteva lucruri de care  trebuie să ne amintim neapărat: ”Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”  Adică “în amintirea Mea” (traducere contemporană). Sunt câteva “aduceri aminte” care trebuie să ne urmărească şi să marcheze viața noastră de pocăință.

1 . Amintirea Lui. “Mă duc la Golgota/S-aud ce vorbește/Să-l văd pe Domnul meu/Cum moare pe cruce.” Așa își amintește poetul imaginea jertfei de pe Golgota. La Masa Domnului sărbătoritul este Domnul Isus, răstignit în locul nostru, El Cel care a plătit prețul salvării noastre. Ne explicâ în modul cel mai clar profetul Isaia, supranumit “evanghelistul” Vechiului Testament: “Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?” (Isaia 53:5-8). Vino la masă dar nu uita Sărbătoritul. Nu există sărbătoare fără erou. Amintirea Lui este esența sărbătorii. Fără El totul este tradiție, ritual. Domnul Isus Christos este persoana cu care trebuie să te întâlnești la acest eveniment. Mă rog ca asta să se întâmple în viața mea dar şi a ta.

2 . Amintirea mea. După ce ne-am întâlnit cu El şi rămânem în prezenţa Lui, îndreptăm reflectorul spre noi. “Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.“  (I Cor. 11:28).  La Cina Domnului trebuie să-mi amintesc de mine. La Corint creștinii își aminteau de alții şi-i arătau cu degetul. Pretenția lui Dumnezeu este aceea că nu avem voie să judecăm pe nimeni, ci trebuie să ne cercetăm pe noi înşine. “Așa cum sunt la Tine vin/Putere n-am, Tu-mi fi sprijin/ Mă spală-n sângele-ti divin/ O Mielule, eu vin, eu vin.” Așa mărturisește cel ce s-a cercetat în faţa Mielului jertfit pe cruce şi s-a aliniat în duhul lui la pretenția Cuvântului.  Oare sunt vrednic să întind mâna spre bucățica de pâine şi spre paharul cu rodul viţei? Pot să o fac fără să mă cercetez dar asta înseamnă osândă. Vino împreună cu mine sincer şi în mod personal să stăm în faţa “X-rayului” Duhului Sfânt ca să luăm parte la masa cu Domnul nu spre osândă, ci spre Slava Lui !

3 . Amintirea noastră.  “Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.” (I Cor. 11:28). Sublinierea este pentru expresia “până va veni El.” Atunci voi fi şi eu împreună cu El în Cer şi voi sta din nou la masă.  “Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.” (Matei 26:29). Va mai fi o sărbătoare în Glorie, o masă festivă, o nuntă fără sfârșit. “Vom fi ca El când IL vom vedea așa cum este” strigă apostolul iubirii în I Ioan la care răspunsul nostru este “Maranata”, “Vino Doamne Isuse!” Aleluiaaaaaaaaa ! Aștept momentul acela când eu – păcătosul – alături de El – Salvatorul meu – vom rămâne nedespărţiţi pentru totdeauna. Aceasta este “amintirea” care ar trebui să marcheze existenţa mea zilnică. Să trăiesc în așa fel încât la venirea Lui să aud glasul care mă va striga pe nume: ”Vino slugă bună.”

 

RUGĂCIUNE

Mă închin înaintea Ta, Doamne şi iți mulțumesc pentru Domnul Isus, Cel care a plătit prețul mântuirii mele. Ajută-mă să nu uit nici o clipă jertfa de pe Cruce şi amintindu-mi de acest lucru să-mi amintesc de mine ca să mă cercetez în faţa Cuvântului şi să fiu vrednic să iau parte la Masa Ta. Dar nu lua de la mine gândul că într-o zi vom fi împreună în Slava la cea mai extraordinară masă din univers şi că vom rămâne împreună – eu şi cu Tine – toată veșnicia. Te aștept Dragul sufletului meu să vii cât mai curând şi să anunți că a început sărbătoarea. Amin!



Când Duhul Sfânt se coboară …

 “Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt.”  F.A. 2: 4

 

Era sărbătoare la Ierusalim. Mii de pelerini veniți din Diaspora evreiască se bucurau la Cincizecime. Peste sărbătoarea Vechiului Legământ, Dumnezeu alege să suprapună o altă sărbătoare. Un “spectacol de sunet și lumină” regizat din  “studioul lui Dumnezeu” (“Un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic;  Nişte limbi ca de foc.” F.A. 2:2-3) anunță cel mai special eveniment al ultimelor două mii de ani: Duhul Sfânt, cea de-a treia Persoană din Sfânta Treime își începe slujirea pe pământ și în această zi inaugurează Epoca Bisericii lui Isus Christos în lumea noastră. Este “oficial” anunțul că Duhul Sfânt s-a coborât și rămâne în mod permanent cu noi. “Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor,care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului.” (Ioan 14:16-17). Se întâmplă lucruri uimitoare când Duhul Sfânt se coboară.

1 . MULȚIMEA SE ADUNĂ. “Mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită.” (F.A. 2:6). Așa relatează martorul ocular evenimentul . Bărbați și femei din vreo 17 regiuni ale Diasporei evreiești precum și evreii din loc s-au adunat la chemarea Cerului ca să asculte, fiecare în limba lor: lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” (F.A. 2:11). Numai Duhul Sfânt poate face o asemenea lucrare. Există și oratori care adună oamenii, însă după ce ei pleacă, nici oamenii nu mai rămân. Duhul Sfânt adună mulțimea și aceasta rămâne pentru că ceea ce face Duhul este de natură divină. Sunt prea multe congregații în care poporul se adună doar  în jurul unui predicator cu o oratorie perfectă; prea multă “tehnică de tip Hollywood” și prea multă “laudă și închinare” centrată în jurul unor “artiști” care nu transmit nimic. Mă gândesc că a venit vremea ca Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să fie lăsat să-și reia locul pentru care a fost trimis de Tatăl și slujitorii lui Dumnezeu să fie umpluți cu această putere divină. Este vremea trezirii în biserică și a salvării oamenilor din afara ei. Doamne ajută-ne la aceasta!

2 . DOMNUL ISUS ESTE PROCLAMAT. Când mulțimea se adună, Evanghelia se predică  cu putere. Iată care era starea de spirit  a oamenilor adunați la Ierusalim : “Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii…” ; “Toţi erau uimiţi…” (F.A. 2:7, 12). Și asta pentru că un pescar pe nume Petru – parcă fără voia lui – s-a ridicat și a avut un mesaj extraordinar  în care Domnul Isus Hristos, Cel mort, înviat și înălțat în glorie a fost subiectul predicii lui. “Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.” (F.A. 2:22-24).  Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai lui. Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.”(F.A. 2:32,36). Duhul Sfânt nu are alt mesaj decât “Acest Isus”.  Mesajul Lui este “christologic” și “christocentric”; eroul este Domnul Isus și El este în centru. Aleluiaaaaaaaa ! Slăvit să fie Numele Lui. Atât de marcați au fost  primii creștini de viața și slujirea Domnului Isus, încât aveau să transmită prin gura apostolului Pavel esența trăirii și slujirii lor:  “noi propovăduim pe Hristos cel răstignit.” (ICor.1:23).

3 .OAMENII SE POCĂIESC. Acesta este finalul sărbătorii de la Rusalii. Nu ca și astăzi când predicatorul invită pe ascultători la sfârșitul mesajului să-și predea viața Domnului Isus, ci total diferit. După mesajul puternic transmis de Duhul prin Petru, oamenii sunt cei care pun întrebarea :“După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: “Fraţilor, ce să facem?” și primesc răspunsul cel mai autorizat și corect: “Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, “şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”(F.A. 2:37-38)Ziua când a fost inaugurată Biserica lui Isus Christos pe pământ a fost marcată de cel mai mare botez nou testamental: “Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.”(F.A. 2:41). Și alte mii și mii și milioane până la generația noastră.

 

RUGĂCIUNE

Mulțumim Tată din Cer că nu ne-ai lăsat orfani la Înălțarea Domnului Isus, ci L-ai trimis pe Duhul Sfânt să continue și să desăvîrșească planul de vestire a Evangheliei și de mântuire a oamenilor pe acest pământ. Slavă Tie că Vestea Buna a ajuns până la noi și acum ne bucurăm de noianul de binecuvântări ce îl ai pentru copiii Tăi. Iți aducem ființa noastră ca să o curățești de tot ce nu-Ti aparține și să ne umpli cu Duhul Tău ca să ne poți folosi pentru a spune altora despre dragostea Ta și astfel să grăbim venirea Domnului Isus ca să fim pentru totdeauna cu Tine în slavă. Amin.



S-a Înălțat la Cer…

După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.” F.A. 1:9

Înălțarea Domnului Isus la cer reprezintă apogeul slujirii Mântuitorului pe acest pământ. A zdrobit boldul morții prin înviere, apoi s-a ocupat de urmașii Lui timp de 40 de zile și într-o zi i-a luat la plimbare în Muntele Măslinilor. O discuție amicală cu ucenicii, apoi un moment simbolic al părtășiei descris excelent de Dr. Luca în prima lui scriere: El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile, şi i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei, şi a fost înălţat la cer.” (Luca 24:50-51).

Fără rachete și zgomot s-a înălțat la cer într-un zbor triumfal care a marcat profund pe cei prezenți pentru tot restul vieții. Haideți să înțelegem câteva motive pentru care El este ACOLO.

1. Ca să coboare Duhul Sfânt. La Înălțare a rămas un loc gol și singura persoana care îl putea ocupa era Cea de-a treia persoana din Sfânta Treime, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. “ Și Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor,care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului.” (Ioan 14:16-17) Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu.”(Ioan 14:26).” Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.”(Ioan 15:26). Avem situații în viață când ni se pare că Domnul Isus nu mai este prezent:un nor L-a ascuns din ochii lor.”( F.A. 1:9). Ei bine, în asemenea momente nu vă grăbiți să umpleți locul acela gol cu altceva sau altcineva în afara Duhului Sfânt! Domnul Isus a fost înălțat în glorie dar în locul Lui a trimis Duhul Sfânt. Umblă călăuzit de El și trăiește sub autoritatea Lui ca să te poți bucura de toate binecuvântările și împlinirile pe care le are pentru tine.

2 . Ca să mijlocească. Eu mă duc la Tatăl şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” (Ioan 14:12-13). Aceasta este declarația pe care o face Domnul Isus înainte de Înălțare pentru a da asigurare urmașilor despre misiunea Lui în glorie. Iată ce afirmă și Apostolul Iubirii in I Ioan 2:1: avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.”  Stefan, primul martir îl vede stând la dreapta lui Dumnezeu: “Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” (F.A. 7:56). La rândul său, Ioan îl vede după Înviere și Înălțare din Insula Patmos în toată splendoarea cerului într-un trup cosmic, slăvit în Apoc. la cap. 1:  “Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis: “Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” (v 17, 18)Este sigur ACOLO în glorie ca să ne reprezinte la Tatăl. Apostolul Pavel avea să proclame și el acest adevăr la I Timotei 2:5 ”Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.”   Nu ești singur în acest univers: El este ACOLO tocmai ca să te ajute și să intervină la Tatăl pentru tine. Nu există problemă prea mare pentru Cel care a biruit moartea ca să n-o poată rezolva. Te invit să te deschizi înaintea Lui și să-I dai libertatea să trăiască plenar în viața ta ca să te poți bucura de “vagoane” de binecuvântări și de “tone” de fericire pe care numai El ți le poate oferi prin credință.

3. Ca să revină. Ucenicii au rămas cu ochii pironiți spre cer, fiind nevoie de doi mesageri din Cer să le explice ce s-a întâmplat atunci și ce se va întâmpla în viitor: Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” (F.A. 1:11).  Acest Isus va reveni; se va întoarce după ce își va termina lucrarea din Glorie. (Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” Ioan 14:2-3). Sus capul! Se întoarce! A spus-o chiar El în Ioan 14 de 2 ori: Mă voi întoarce …” (Ioan 14:3,18), iar in Apoc. strigă:”Eu vin curând!”  Și n-a mințit niciodată. Istoria, societatea, natura, cosmosul, biserica, Israelul … totul strigă “Vine Isus.” Iar “Duhul și Mireasa” acompaniază acest cor și zic “Vino!” M-aș bucura să poți și tu să strigi “Amin! Vino Doamne Isuse!” Dacă tot trebuie să te întâlnești cu El, fie să o faci chiar acum ca să ai  păcatele iertate și viitorul asigurat. Dacă nu ești sigur de aceste lucruri este timpul să-ți predai viața, viitorul și destinul tău în mâna lui străpunsă pe Crucea de la Golgota. Dumnezeu să te binecuvânteze cu curajul de a nu te rușina de El.

RUGĂCIUNE

Slăvit să fi numai Tu Doamne Isuse că te-ai coborât din Cer să vii în mizeria noastră umană și să trăiești fără păcat ca să poți să iei povara noastră pe Cruce și să guști răcoarea mormântului iar după trei zile să înviezi și să te înalți la dreapta Tatălui ca să ne reprezinți pe noi și să mijlocești la El pentru nevoile noastre. Ce har ai revărsat peste noi și L-ai trimis pe Duhul Sfânt ca să ne mângâie, să ne mustre și să ne călăuzească în tot Adevărul. Dar n-a fost destul atât: ne-ai promis că vei reveni să ne duci la Tine ca să fim pentru veșnicie împreună. Ne este dor de Tine. Te așteptăm privind spre cer și strigăm: “Vino, Doamne Isuse!” Amin.



Chipul Mamei

El dă o casă celei ce era stearpă, face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei. Lăudaţi pe Domnul!” (Psalmul 113:9)

În vaduri ape repezi curg / Și vuiet dau în cale / Iar plopi în umedul amurg / Doinesc eterna jale. / Pe malul apei se-mpletesc / Cărări ce duc la moară  / Acolo, mamă, te zăresc  / Pe tine-ntr-o căscioară.  / Tu torci. Pe vatra veche ard, / Pocnind din vreme-n vreme,  / Trei vreascuri rupte dintr-un gard. / Iar flacăra lor geme.

Așa creionează poetul  George Coșbuc portretul mamei în poezia cu același nume (Mama). Cuvântul lui Dumnezeu ne aduce însă imaginea reală a unei mame adevărate. Cum se vede “chipul mamei” în “Cartea Cărților”? Urmăriți împreună cu mine descrierea:

1 . NUMELE EI.  “Mama”. Ființă de sex feminin. O femeie care – prin căsătorie – își împletește viitorul și destinul cu un singur bărbat pentru toată viața potrivit cu “proiectul” pe care l-a conceput Dumnezeu la creație și (astfel) ea devine soție. Dar nu numai atât: această ființă aduce pe lume copii și astfel menirea ei de femeie se împlinește în cel mai desăvârșit mod, devenind mamă. Este greu să explici acest cuvânt în termeni omenești deoarece aceste 4 litere (M.A.M.A.) conțin o gamă întreagă de sentimente și gânduri, trăiri și frământări, pasiuni și dorințe intraductibile. Am găsit în DEX explicațiile pentru acest cuvânt, însă sunt foarte sărace: “femeie considerată în raport cu copiii ei.” Detaliile sunt ciudate: “maică”, “muică”, “mamaie”, “mamacă”, “neneacă.” Apar apoi alte completări pentru a explica mai bine acest concept dumnezeiesc: “mamă eroină”, “mamă bună” vizavi de “mama vitregă”, “mama soacră”, “mama adoptivă”, “mama mare”, etc. În vocabularul lui Dumnezeu există un singur cuvânt care definește identitatea acestei ființe de excepție și acest cuvânt este – simplu – mama!

2 . CARACTERUL EI . “Veselă”. Psalmistul încearcă să schițeze nu numai portretul fizic al mamei, ci și pe cel spiritual (sufletesc). Pătrunde dincolo de ceea ce se vede cu ochiul fizic și printr-un singur cuvânt ne spune ce fel de caracter are o mamă adevărată. Este “veselă”, adică pe fața ei se citește ceea ce este înăuntrul ei. Iată cum explică DEX cuvântul “veselă” : “Cu voie bună, bine dispus; voios.  Care exprimă voie bună, dispoziție, voioșie.  Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut.” Ce diferit explică Biblia esența veseliei: “ De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se înveseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte” (Ps. 16:9). Ce înseamnă “de aceea”? Ne spune același cuvânt in v.8: “ Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.”  Care este secretul unui caracter desăvârșit ce se manifestă printr-o inimă liniștită și plină de pace, un suflet nobil care – indiferent de situația prin care trece – radiază în afară veselie și împlinire? Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul. Orânduirile Domnului sunt fără prihană, şi înveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.”(Ps. 19:7-8). O mamă adevărată este o ființă născută din nou care are inima umplută cu Dumnezeu! Sufletul ei este împlinit și fața ei este veselă pentru că este sub controlul Duhului Sfânt. Înăuntrul ei este ceva dumnezeiesc și exact asta se manifestă în afară.

3 . LOCUL  EI. “În mijloc”. Mama are o poziție cheie în instituția pe care Dumnezeu a creat-o și noi o numim “familie.” Psalmistul o vede în centrul casei. Nu deasupra (unde stau soțul ei și Domnul Isus deasupra lui, iar Dumnezeu în vârf), ci “la mijloc.” Toate evenimentele din casă pretind intervenția ei. Are o atenție distributivă, cuprinzând dintr-o privire copiii și nevoile lor, treburile casei, soțul și tot ce gravitează în jurul ei. Cât de fascinant este tabloul care creionează “chipul mamei” în ultimul capitol din cartea Proverbelor (c 31:10-31). Merită urmărit verset cu verset: Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele. Inima bărbatului se încrede în ea, şi nu duce lipsă de venituri. Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale. Ea face rost de lână şi de in, şi lucrează cu mâini harnice. Ea este ca o corabie de negoţ; de departe îşi aduce pâinea. Ea se scoală când este încă noapte, şi dă hrană casei sale, şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale. Se gândeşte la un ogor, şi-l cumpără; din rodul muncii ei sădeşte o vie. Ea îşi încinge mijlocul cu putere, şi îşi oţeleşte braţele. Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea. Ea pune mâna pe furcă, şi degetele ei ţin fusul. Ea îşi întinde mâna către cel nenorocit, îşi întinde braţul către cel lipsit. Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărămiziu.  Ea îşi face învelitori, are haine de in subţire şi purpură. Bărbatul ei este bine văzut la porţi, când stă cu bătrânii ţării. Ea face cămăşi, şi le vinde, şi dă cingători negustorului.  Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă, şi râde de ziua de mâine. Ea deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă. Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, şi nu mănâncă pâinea lenevirii. Fiii ei se scoală, şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală, şi-i aduce laude zicând: “Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate.” Dezmierdările sunt înşelătoare, şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s-o laude la porţile cetăţii.Aceasta este “simfonia” cerească pentru o mamă adevărată care merită răsplătită și cinstită în cel mai binecuvântat mod. Versetul din Psalmul scris ca și motto al acestei meditații se încheie cu îndemnul:  Lăudaţi pe Domnul!”  Înălțați împreună cu mine un imn de slavă Domnului care ne-a binecuvântat să fim copii ai unei mame adevărate.

RUGĂCIUNE

Mă închin înaintea Feței Tale și iți sunt recunoscător Ție, Dumnezeul meu pentru ființa pe care ai pregătit-o din veșnicie ca să mă aducă în  lume și să mă crească, jertfindu-se și cheltuindu-se pentru fericirea mea. Cel mai mult iți mulțumesc că mi-a împreunat mânuțele în rugăciune și m-a învățat cuvântul Tău, iar când am înțeles  dragostea Ta m-a ajutat să te primesc pe Tine în inima mea și să devin copilul Tău. Te rog să o binecuvântezi pe mama mea împreună cu toate mamele de pe pământ și să mă ajuți să o cinstesc și să o apreciez dar cel mai mult doresc să fim împreună cu Tine în veșnicie. Iți mulțumesc Tată în Numele Domnului Isus! Amin.



O Creaţie Nouă

“Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă.  Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”   2Cor. 5:17

 

Mântuire înseamnă “metanoia”(grec), cuvânt care se traduce prin înnoirea minţii, schimbarea gândirii, adică o nouă concepție despre lume şi viață. În ebraică “tasubah” înseamnă întoarcere; în termeni militari “la stânga-mprejur.” Când o persoană îl primește pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor şi Domn el nu este un om reformat, nici transformat. Este o ființă născută din nou, “o creație nouă.” Noutatea pe care o aduce pocăința în viața unui om are valenţe multiple.

 

1 . Poziție nouă. Esența acestei poziții este expresia “În Hristos”. Prin pocăință am schimbat stăpânul: am trecut de sub autoritatea Celui Rău sub autoritatea Domnului Isus Hristos. “V-ați îmbrăcat cu Hristos” şi “Sunteți ai lui Hristos” proclamă apostolul Pavel în Galateni cap. 3 v 27, 29. Ați schimbat Stăpânul pentru totdeauna. “Noi suntem ai Domnului” (Romani 14:8) este strigătul apartenenţei sigure al celor care au ales de bună voie să devină proprietatea Lui. Când un stăpân de sclavi cumpără un sclav nou îl ardea cu fierul roșu şi în carnea lui se imprima semnul că aparţine acelui stăpân. Care este semnul din viața mea care atestă că El este Stăpânul meu?

2 . Priorităţi noi.  “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33)Prioritate înseamnă întâietate, precădere, primordialitate (DEX), adică să îţi fixezi un “mai întâi” sau un “înainte de toate.” În momentul în care ai schimbat stăpânul, automat se schimbă şi prioritățile în viaţă. Ce iubeai înainte ajungi acum să urăști şi ce nu-ţi plăcea înainte devine scop. Mântuirea înseamnă o nouă împărăţie cu un Împărat nou, ceea ce aduce cu sine o nouă cetățenie. Împărăţia lui Dumnezeu în care ai intrat prin pocainţă are ca mod de manifestare “neprihănirea Lui” , adică starea Lui de sfințenie devine modul meu zilnic de viaţă. “Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim” (Romani 14:8), acesta este motto-ul vieții unui creștin adevărat. Primii creștini au fost remarcați de cei din jur deoarece au văzut viața lor schimbată şi  “au priceput că fuseseră cu Isus.” (F.A. 4:13/b). Care este remarca celor din jur despre mine şi casa mea? Dar despre New Life Romanian Church?

3 . Perspectivă nouă. “Iată că toate lucrurile s-au făcut noi” este mesajul versetului de aur din această meditație care constituie şi salutul Bisericii  New Life Romanian Church. Asta înseamnă că privim şi viitorul altfel. “Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.(I Ioan 3:2). Wow! Ca El ! Fantastic ! Vom avea trupuri cosmice, slăvite, nesupuse spațiului şi timpului şi nici putrezirii. Exact așa cum a avut El la Înviere. Vom fi nemuritori! “Tinerețe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, basmul lui Petre Ispirescu devine realitate în Domnul Isus. Slăvit să-I fie Numele! Nici nu se poate imagina ceva mai măreţ şi grandios. O perspectivă ce ţi-o asigură numai El. Dacă încă nu ai această siguranţă te invit să-ţi predai viața ta în mâinile Lui străpunse pe cruce. Chiar acum.

 

RUGĂCIUNE

Slavă Ţie Tată din Cer pentru că numai Tu faci toate lucrurile noi în viaţa celor ce se încred în Tine. S-a întâmplat în viaţa mea şi în milioane de vieţi pe acest pământ. Mulțumesc pentru poziția în care m-ai pus şi pentru prioritățile corecte pe care le-am primit acceptându-L pe Fiul Tău prin credinţă. Dar Tu nu te oprești aici, ci ai anunțat cea mai glorioasă perspectivă posibilă pentru un muritor: aceea de a moșteni Cerul împreună cu Domnul Isus. Poetul creștin inspirat de Duhul scrie că: “Toate stelele de Sus/Tot ce n-are-n veci apus/Prin iubirea lui Isus/ Ale mele-s toate.” Cred acest lucru si aștept ziua întâlnirii cu Tine. Am o singură dorinţă: să fie împreună cu mine şi cei dragi ai mei şi mulți alții pe care te rog să-I strigi pe nume şi să-I mântuiești. Amin.