”Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12:1-2)

Copiii lui Dumnezeu sunt chemați să depună mărturia nașterii lor din nou și să fie sarea pământului și lumina lumii. Acesta este statutul pe care Domnul Isus îl stabilește în Predica de pe munte. Iar Apostolul Petru întărește cele de mai sus când spune: ”Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.”/2Petru 4:9/. Ce onoare! Dar și ce responsabilitate enormă! Preoți. Oameni chemați să facă slujbă pentru alții. În Legământul harului preoția este transferată asupra tuturor celor ce sunt copii ai lui Dumnezeu. Nu mai există o clasă a preoților, ci o adunare de preoți. Oameni aleși să proclame puterea lui Dumnezeu pentru salvarea celor din întunerec și păcat. Poate că n-ați înțeles bine niciodată această chemare divină. Nimic complicat.

“V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33

Versetul de mai sus ne prezintă un mesaj pentru vremuri grele. A fost rostit de Domnul Isus în Joia mare din săptămâna patimilor în camera de sus. Mântuitorul se pregătea pentru” capitolul final” al misiunii Sale pământești. Ucenicii erau triști și apăsați în suflet. Aveau nevoie de încurajare și Domnul Isus o face explicându-le la modul direct ce-i așteaptă în viitor. Viața de copil al lui Dumnezeu nu înseamnă un covor roșu presărat cu trandafiri. Un pocăit este conștient de faptul că trăiește în lume și că nu este scutit de nici una din problemele acestui pământ. Ce ne motivează să mergem înainte și să rămânem lângă Domnul chiar și atunci când trecem prin” valea umbrei morții?” Cât de adevărate mai sunt cuvintele Mântuitorului în zilele pe care le trăim? Cum putem avea o viață liniștită și plină de pace în mijlocul furtunii? În ce fel putem să experimentăm cuvintele lui Iacov care sună ca o provocare: “Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări.” (Iacov 1:2)? Întrucât am avut parte” din belșug” de vremuri de încercări ne bucurăm să urmărim împreună felul în care se” traduc” cuvintele Domnului Isus pe înțelesul nostru și ce înseamnă ele cu adevărat pentru noi.

“A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.” /Ioan 1:6/

Mă întreb cum ar fi ca după 2000 de ani cineva să mărturisească despre tine: ”A fost cândva un om prin aceste locuri. Purta numele… (pune numele tău). Era un om al lui Dumnezeu.” Ce califică un astfel de om să rămână în istorie? Despre femeia cu vasul de alabastru turnat pe capul Mântuitorului, Domnul Isus spune că ”oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”/Marcu 14:9/. În Apocalipsa 20:12 stă scris că: ”Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.” Cel ce contabilizează firele de păr din cap are evidența completă a fiecărei secunde din viața noastră. Care va fi verdictul în ”ziua aceea?” Când se vor citi numele în care carte te vei regăsi? Vei auzi invitația ”Vino” sau sentința dură a respingerii: ”Du-te?” Este început de an, timp în care ne amintim de ”cel mai mare om născut din femeie”  trimis de Dumnezeu să anunțe venirea Mântuitorului. Ce îl învrednicește pe Ioan Botezătorul pentru poziția aceasta? Creionând portretul lui din informațiile Scripturii ce putem spune despre el? Care sunt valorile promovate de ante mergătorul Domnului Isus, valori ce ne pot fi de folos nouă în anul 2014 și toată viața?

“Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.” /Matei 3:13-17/

Suntem deja în anul 2014. În primele zile ale fiecărui an nou ne amintim de un eveniment legat de viața și slujirea Mântuitorului: botezul Domnului Isus. Creștinismul din toate generațiile a acceptat această sărbătoare dar evaluarea nu este aceiași în toate confesiunile. Toți practică botezul dar nu toți au aceiași înțelegere asupra lui. Iată de ce vă invit să mergem ”la izvor” și să privim la botezul Domnului Isus ca la etalonul ce poate să aducă lumină. Care este botezul adevărat? Cum se practică el? La ce vârstă trebuie să fim botezați? Ce impact și ce mărturie ar trebui să aibă o persoană botezată? Poate că sunt și alte întrebări legate de actul botezului, însă oricâte ar fi singura sursă care poate da răspunsul corect este Sfânta Scriptură. Haideți împreună cu evanghelistul Matei la Iordan să urmărim ”din umbră” la ce se petrece acolo, încercând să înțelegem care este esența botezului adevărat. El – botezul autentic – trebuie să fie:

”Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.” /Ps. 90:10/

Poetul George Coșbuc într-una din poeziile sale scrie: ”Se duc cocoarele, se duc/Pe după deal prin țintirim. /Iar anii trec, copiii cresc/Și noi îmbătrânim.” Marcând trecerea ireversibilă a timpului, poetul ne atrage atenția că – de fapt – noi trecem. Și asta ar trebui să ne dea de gândit că vom fi confruntați cu un sfârșit inevitabil. Sfârșit care nu înseamnă un final, ci un nou început. Viața nu se termină la mormânt. Moartea nu înseamnă încetarea existenței, ci despărțire. Trupul se desparte de suflet la moartea fizică /Ecl. 12:7/, iar pentru cei nemântuiți, sufletul se desparte de Dumnezeu pentru totdeauna la moartea spirituală. /Matei 25:31-46/. Iată de ce la granița dintre ani este foarte important să reflectăm asupra trecerii timpului. ”Timpul este materia primă din care e făcută viața” spunea un gânditor. Este de dorit să chibzuim înțelept la ceea ce avem de gând să facem cu orele, zilele, lunile și anii vieții noastre. Pot aduce binecuvântări incomensurabile sau pot aduce blestem veșnic. Noi suntem cei care ne hotărâm destinul. Dar, asta trebuie făcut acum și aici. După moarte nu se mai poate schimba nimic. Vă invit să privim în Scriptură și să luăm aminte la valoarea pe care Stăpânul o dă anilor vieții noastre.

Suntem în ultima săptămână întreagă a anului 2013. Timp care obligă la reflecție și meditație. A trecut încă un an și suntem mai aproape de veșnicie. Ce-am adunat pentru suflet în 2013? Cu ce ne prezentăm în fața Stăpânului? Când am făcut școala de șoferi (cu peste 30 de ani în urmă), instructorul ne explica faptul că un conducător auto trebuie să aibă privirea distributivă: adică să cuprindă totul. Să se uite în față, în spate, pe lateral; să nu-i scape nimic și să țină totul sub observație. Exact aceasta este invitația pe care ne-o face Cuvântul la acest sfârșit de an: să privim în urmă, apoi spre zilele care ne stau în față și – în final – să ne oprim la momentul în care ne aflăm acum. M-aș bucura ca la sfârșitul acestei meditații să putem rosti împreună rugăciunea omului lui Dumnezeu din Psalmul 90:12: ”Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” Dar, haideți să luăm “binoclul” Duhului și să privim cu atenție: