”Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.”/Apoc. 3:11

A fost o vreme când părinții mei au lucrat la poștă. Îmi amintesc cum veneam de la școală (aveam 13-14 ani) împreună cu fratele meu, iar acasă ne aștepta pe fiecare câte o geantă cu ziare, scrisori, reviste, mandate poștale cu bani și mai rar, telegrame care urma să le împărțim la cele 700 de case din Cărbunari și Știnăpari, județul Caraș-Severin. Ce amintiri extraordinare. Oamenii se bucurau să ne primească și să la aducem corespondența sau ziarele la care erau abonați sau banii de la pensie dar nu se bucurau când primeau telegrame. Este mai greu astăzi să înțelegem acest lucru deoarece sistemul de comunicare de acum este total diferit de cel cu 45 de ani în urmă. Nu erau telefoane decât foarte rar și oamenii nu-și trimiteau telegrame de felicitare. Telegrama era asociată cu ceva rău. Când cineva primea o telegramă, asta însemna un necaz, moarte, accident sau boală. Oamenii se speriau când le duceam telegrame. Trebuia să îi legitimăm și să îi punem să semneze că au primit-o, iar apoi trebuia să trecem ora și minutul când am predat telegrama. Mesajul acestei meditații este precum telegrama de altădată. Mă consider” poștașul” care bate la ușa inimii tale ca să-ți înmânez un mesaj de la Tata din Cer. Este un mesaj simplu dar foarte urgent. Citind această meditație” semnezi” că ai primit telegrama și că într-o zi va trebui să dai socoteală de felul cum ai pus în practică mesajul ei. El conține un anunț, o atenționare și o anticipare. Hai să le luăm pe rând și să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne ajute să descifrăm împreună semnificația lor.

“Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus. “Copii”, le-a zis Isus, “aveţi ceva de mâncare?” Ei i-au răspuns: “Nu”. El le-a zis: “Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corabiei, şi veţi găsi.” Au aruncat-o deci, şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor. Atunci ucenicul, pe care-l iubea Isus, a zis lui Petru: “Este Domnul!” 

Ioan 21:4-7

Pasajul de mai sus reprezintă o secvență din slujirea Domnului Isus după învierea Sa din mormânt. Era într-o dimineață pe țărmul Mării Tiberiadei. Petru împreună cu grupul de ucenici se întoarce din larg după o noapte de pescuit cu barca goală. Ași în ale pescuitului, Petru et comp. sunt falimentari de data asta. Cel Viu care i-a urmărit ”din umbră” îi așteaptă pe țărm și îi provocă, întrebându-i dacă au ceva de mâncare (dacă au pescuit ceva – într-o altă traducere) la care ei răspund ”Nu” în modul cel mai sincer. Suficient pentru ca Domnul Isus să treacă la acțiune și să-I examineze în trei domenii majore ale vieții: pescuit, iubire și misiune.”Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi…” scrie Ioan la capitolul 20:31, adică ceea ce a fost valabil atunci rămâne valabil și acum. Ceea ce Domnul Isus I-a învățat pe ucenici la Marea Tiberiadei vrea să ne învețe și pe noi astăzi. Haideți să parcurgem împreună cu Învățătorul ”chestionarul” cu testele de pe țărm și să luăm lucrul care trebuiește pentru viața noastră de slujire.

”Nişte Greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat, şi au zis: “Domnule, am vrea să vedem pe Isus.” (Ioan 12:20-21)

Aceasta este nevoia disperată a omenirii din toate generațiile. Oamenii au” tone” de religie dar nu sunt împliniți de religia lor fiindcă nu mai au relație. Sunt biserici ticsite de popor care vine și pleacă cu sufletul gol. Sunt comunităţi (creștine, chiar) care au un nume dar nu mai au viață. Au lege dar nu au credință. Au sfinți și moaște fără viață dar nu pot să ofere și să prezinte un Mântuitor viu. Au doctrine elevate și proiecte ieșite din comun dar nu au impact în sufletele căutătorilor sincere după Adevăr. Cei din jurul nostru sunt sătui de forme și ceremonii; ei vor să vadă și să simtă ceva mai mult decât spectacolele jalnice ale unui creștinism fals. Chiar și creștinismul așa-zis” evanghelic” a ajuns ieftin și fără relevanță. Postmodernismul și-a pus amprenta și pe viața religioasă. În țara unde locuiesc bisericile folosesc tot mai mult tehnica de la Hollywood ca să atragă mulțimile. Sunt predicatori care hrănesc turma cu” un potop de cuvinte și un pustiu de idei” așa cum spunea un autor anonim cândva. Când nu mai găsesc resurse generate de Duhul Sfânt ajung la spectacole de sunet și imagine cu” semne și minuni.” În textul meditației de azi niște pelerini fascinați de filozofie (erau greci) au venit la Ierusalim la praznic să găsească ceva mai mult decât le oferea cultura, religia și gândirea greacă. Au auzit de un rabin care punea în uimire mulțimi de oameni prin învățătura Lui și prin minunile care le săvârșea. Acum era momentul să-l întâlnească și să savureze Cuvintele Vieții. Dar cum să ajungă la El și cine să-i îndrume spre Isus? În zilele care le trăim sunt tot mai dese atacurile la persoana și învățătura Mântuitorului și este nevoie urgentă să facem liniște ca să auzim strigătul mulțimilor dornice după Adevăr:” Domnule, am vrea să vedem pe Isus!” “Isus i-a zis: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6). În fața acestui adevăr veșnic se impune de la sine întrebarea:” cine și în ce fel va prezenta oamenilor din generația noastră pe Fiul lui Dumnezeu în identitatea Sa adevărată?”

Daniel s-a hotărât să nu se spurce…” (Daniel 1:8) / ”Să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!” (Daniel 3:18)

Dicționarul Explicativ al limbii române dă următoarea definiție cuvântului “erou”. Eroul este: 1) ”Persoana care se distinge prin bărbăție, vitejie și curaj pe câmpul de luptă.” 2) ”Persoană care se remarcă într-un domeniu de activitate prin muncă și calități morale înalte.” Ca să fii erou trebuie să faci ceva ieșit din comun; să uimești lumea; să te distingi prin ceea ce nu fac alții; să faci diferență în locul în care ești; să mergi împotriva curentului și să fii altfel decât ceilalți. În Epistola către Evrei la capitolul 11 intrăm în galeria eroilor credinței, capitol care nu s-a încheiat încă. El se scrie și astăzi prin ceea ce fac urmașii Domnului Isus, știut și neștiut de oameni dar înregistrat în totalitate și fără greșeală de Dumnezeu în cartea aducerilor aminte. Dar, la fel cum ”excepția întărește regula” tot așa există și oameni care au devenit eroi prin ceea ce nu au făcut. Poți să ajungi erou prin fapte și acte ieșite din comun dar poți să fii erou și prin faptul că ai decis să nu faci un lucru atunci când toți ceilalți îl fac. Mă rog ca Duhul Sfânt să folosească aceste rânduri în așa fel ca să ajungi un erou al Celui Prea Înalt, trăind diferit decât cei din jurul tău și mărturisind că ești ”proprietatea Lui.” Vom ”călători” retroactiv în timp și vom urmări niște tineri extraordinari care strălucesc pe paginile Scripturii ca și niște eroi fără voia lor. Ce au făcut ei? Sau, mai exact, ce nu au făcut și au devenit eroi?

”Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.” Ecl. 11:9

Cartea Eclesiastul este o carte a înțelepciunii scrisă de Solomon, regele Israelului în urma unei experiențe de viață fără egal în istorie. Când a fost provocat să ceară ceva de la Domnul, el a cerut înțelepciune și Dumnezeu a apreciat enorm cererea lui, dăruindu-I ceea ce a cerut, iar pe deasupra L-a binecuvântat cu bogății și prosperitate cum nici un rege n-a mai avut. Epoca lui Solomon se numește” de aur” din cauza binecuvântărilor care au inundat viața lui și a poporului Israel din acea vreme. Mi se pare normal ca un asemenea om și slujitor al lui Dumnezeu să lase scris pentru posteritate ce a învățat din experiența de viață cu Domnul. După ce descrie felul în care” a beneficiat” de bogățiile și plăcerile vieții și înțelege că toate sunt “deșertăciune și goană după vânt” (Ecl. 2:26), spre finalul cărții el devine realist și atrage atenția cititorului că la sfârșit va trebui să dea socoteală în fața Creatorului: “Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată.” (Ecl. 12:14) și că pentru aceasta trebuie să știe câteva lucruri esențiale, atît pentru pământ cât și pentru eternitate. Dar, haideți să urmărim ce intenționează să ne spună Stăpânul în termeni atât de categorici!

“Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriş.” (Ioan 4:35)

Este timpul să ne ridicăm ochii și să privim la câteva priorități urgente ale slujirii. Așa ne îndeamnă Cuvântul în această meditație. Era la puțin timp după întâlnirea Mântuitorului cu femeia samariteancă la fântâna lui Iacov de la Sihar. Ea plecase deja în cetate să spună oamenilor despre ce i s-a întâmplat la fântână și acum oamenii veneau spre El. Domnul Isus se folosește de o realitate fizică (secerișul) pentru a-i învăța pe ucenici atunci și pe noi acum o lecție spirituală majoră. Lucrarea lui Dumnezeu are întotdeauna nevoie de lucrători atât pentru semănat cât și pentru secerat și această nevoie acută este generată de faptul că” lanurile” sunt coapte, iar lucrarea nu suportă amânare. Ca să putem pricepe mesajul Mântuitorului și apelul insistent la implicare este necesar să ne ridicăm ochii și să privim la câteva realități cu care suntem confruntați în aceste zile de seceriș spiritual.