”Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.  Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte.  Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă.  Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.”  /F.A. 2:41-47/

Era sărbătoare la Ierusalim. Evreii s-au adunat să celebreze Ziua Cincizecimii, Sărbătoarea săptămânilor sau a secerișului. Își aminteau despre darea Legii pe Muntele Sinai și mulțumeau lui Dumnezeu pentru roadele câmpului.  ”Se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.” /F.A. 2:5/. Așa raportează doctorul Luca momentul sărbătorii ca să înțelegem că acest eveniment era unul global, având de-a face cu întreaga rasă umană. Dumnezeu alege să folosească această ocazie ca să facă public faptul că cea de-a treia persoană din Sfânta Treime Își începe lucrarea și inaugurează dispensația Duhului Sfânt și vremea  Bisericii lui Isus Christos pe pământ. S-a terminat legământul cel vechi și a început cel nou. S-a sfârșit vremea legii și a început epoca harului. A apărut în istorie o nouă eră: era Bisericii. O adevărată revoluție care schimbă radical viața, societatea și relațiile dintre oameni. Dar ce aduce nou Duhul Sfânt când coboară pe pământ?

”Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul, şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului. Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire. Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei. Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe când Egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi.” /Evrei 11:23-29/

”Ziua Mamei” sau “Mother’s Day” este ziua când ne adunăm să mulțumim lui Dumnezeu pentru ființa care ne-a adus în lume. Lumea laică onorează persoana mamei dar copiii lui Dumnezeu Îl onorează pe El pentru mamele lor. Această sărbătoare are loc peste tot în lume cel mai adesea în lunile Martie și Mai din fiecare an. Sărbătoarea modernă a zilei mamei a avut loc în America prima dată în 1908 când Anna Jarvis a ținut un moment special în onoarea mamei sale în Grafton, West Virginia.  Apoi ea a început o campanie pentru recunoașterea ”Mother’s Day” ca o sărbătoare națională în SUA, iar Președintele Woodrow Wilson a promulgat legea  care consfințește a doua duminică din luna Mai ca fiind Ziua Mamei (Mother’s Day).Nu găsim în Scriptură referiri cu privire la o sărbătoare a mamei dar faptul că creștinii au acceptat să aibă o zi în care mulțumesc lui Dumnezeu pentru ființa numită MAMA este mai mult decât bine venit. Porunca a cincea din Decalog ne cere să-i prețuim pe părinți și este preluată de Domnul Isus, iar mai târziu Apostolul Pavel  o subliniază în scrierile lui: “Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – “ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pământ.” /Ef. 6:2-3/. Cum ar trebui să arate o mamă care atrage de la sine respect și cinste? Vă invit să ne oprim astăzi la mama lui Moise și să regăsim în descrierea biblică portretul unei mame adevărate. În timp ce  creionăm imaginea ei lasă imaginația să te poarte spre casa de pe ulița satului în care te-ai născut și unde – poate – mai locuiește măicuţa ta dragă.

La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului, şi a şezut pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui, şi au rămas ca nişte morţi. Dar îngerul a luat cuvântul, şi a zis femeilor: “Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul; şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.” /Matei 28:1-7/

Sărbătorim a doua oară în anul 2013 Învierea Domnului Isus din morți. Suntem români și prin originea  noastră suntem legați de creștinismul răsăritean care are un calendar diferit de cel apusean. Nu există probe care să anuleze evenimentul cosmic al Învierii. Există dovezi fără număr că ceea ce spune Scriptura s-a întâmplat cu adevărat și că Domnul Isus a înviat, iar acest lucru a schimbat istoria pentru totdeauna. Avem slujbe de înviere și ne salutăm (încă) cu ”Christos a Înviat” dar în afară de aceste valori ce impact are Isus cel viu în inimile și existența noastră zilnică? Dacă Învierea este doar o sărbătoare ce o ținem o singură dată pe an este prea puțin. Cred că pentru un adevărat urmaș al Domnului Isus Învierea ține 365 de zile pe an. Este mai mult decât un praznic cu ouă roșii, cozonac și carne de miel; este un mod de viață care provocă la o trăire de excepție în care Isus cel viu se manifestă vizibil și în mod permanent. Vă invit să parcurgem câteva provocări ale Învierii și să ne autoevaluăm viața de pocăit în lumina Cuvântului.

 ”Au venit la el nişte oameni, care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi.” /Marcu 2:3/

”Biblia este caietul de cazuri al lui Dumnezeu” spunea un slujitor al Său. Așa cum un medic ține un caiet în care notează cele mai reprezentative cazuri din cariera sa, tot așa Scriptura surprinde cele mai elocvente mărturii despre felul în care Creatorul Își revelează persoana și puterea Sa în relația cu omul pe care L-a creat. În această meditație urmărim ”niște oameni” care au rămas mărturie pe paginile Bibliei pentru felul în care s-au raportat la nevoile celor din jurul lor dar și la Domnul Isus. Sunt anonimi deoarece Cuvântul lui Dumnezeu prin expresia ”niște oameni” extinde prestanța lor la toți urmașii sinceri  dedicați ai Mântuitorului. Așadar, eu și cu tine suntem ”niște oameni” de care Domnul Isus dorește să se folosească pentru a-Și slăvi Numele. Vă invit să ne apropiem sincer de relatarea biblică și să urmărim împreună care sunt valorile promovate  de acești 4 ”purtători de poveri” anonimi, valori care-i califică pentru mărturia de excepție rămasă  în evanghelie. Apoi, privind la ei, haideți să ne întoarcem și să ne lăsăm cercetați de Duhul cu privire la viața și slujirea noastră ca și creștini în secolul 21. ”Portretele” lor arată câteva lucruri speciale care atrag atenția:

”Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.” /Efeseni 6:11-13/.

Planeta Pământ este câmpul de bătălie între forțele răului și ale neprihănirii. Sunt nenumărate referiri în Biblie asupra acestui adevăr. Capitolul 4 din Matei și Luca, Iov (capitolul 1și 2), Daniel capitolul 10 și Apocalipsa conțin aprecieri clare asupra acestui subiect.  Viața unui creștin adevărat nu este ”la dolce vita” petrecută în hamacul nepăsării și al lipsei de preocupare. Dimpotrivă, un copil al lui Dumnezeu înțelege din start că pocăința înseamnă ”bătălie spirituală” pe care trebuie să o porți toată viața dar nu cu oamenii. Ea se duce pe un alt plan și cu dușmani invizibili. Când ai ieșit de sub autoritatea Diavolului prin pocăință și credință, el nu renunță ușor la tine. Va încerca să te aducă iarăși sub comanda lui și va folosi cele mai rafinate mijloace ca să te posede din nou. Dar nici Dumnezeu, noul tău Stăpân nu rămâne indiferent cu privire la persoana și viața ta cea nouă. Prin Cuvântul Lui, El dorește să te pună în gardă și să te pregătească pentru a nu fi surprins de atacurile Celui rău. Iată de ce punem accent pe rugăciune și post, părtășia sfinților și studierea Cuvântului ca unelte de luptă împotriva puterilor întunericului și a duhurilor din locurile cerești. Mai ales în contextul românesc în care reprezentanții puterilor întunericului se afișează la scenă deschisă prin vrăji, descântece, ghicitorii, blesteme, farmece, deochi, magie și alte forme de manifestare a acestor puteri. De aceea, haideți să mergem la Scriptură și să urmărim care sunt dușmanii sufletului și cum pot fi ei localizați? Apoi să vedem cum trebuie să procedăm ca să avem biruință asupra lor.

3. Simon Petru le-a zis: “Mă duc să prind peşte.” “Mergem şi noi cu tine”, i-au zis ei. Au ieşit, şi au intrat într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea. 4. Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus. 5. “Copii”, le-a zis Isus, “aveţi ceva de mâncare?” Ei i-au răspuns: “Nu”. 6. El le-a zis: “Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corabiei, şi veţi găsi.” Au aruncat-o deci, şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor. 7. Atunci ucenicul, pe care-l iubea Isus, a zis lui Petru: “Este Domnul!”/Ioan 21: 3-7/.

Ai trecut vreodată prin necazuri și probleme? Te-ai simțit eliberat când cineva s-a apropiat de tine și te-a ajutat? Nu există persoană pe pământ care să nu aibă parte cel puțin odată în viață de o situație de criză în care să simtă nevoie de sprijin din partea celor din jur. Tocmai o asemenea situație relatează evanghelistul Ioan în capitolul 21 din Evanghelia lui. Domnul Isus era viu; ucenicii L-au întâlnit dar El nu mai era nonstop lângă ei. Venea și pleca când nu se așteptau. Așa că Petru a decis să revină la viața de dinaintea întâlnirii cu Mântuitorul. Era pescar și într-o seară a plecat la pescuit. Spiritul de turmă ce caracterizează rasa umană i-a determinat și pe ceilalți ucenici prezenți să-l însoțească. Ioan consemnează faptul că: ”Au ieşit, şi au intrat într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea.” /Ioan 21:3/. Ce tragedie! Petru era pescar de Cartea Recordurilor (a pescuit un pește care a înghițit un ban) dar acum s-a întors cu barca goală. Era noapte (noaptea se pescuia în Marea Tiberiadei) și avea  o echipă de profesioniști în ale pescuitului dar nu a ajutat la nimic. Dimineața erau falimentari. Numai că pe țărm erau așteptați de Cineva: ”Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm” relatează Ioan /21:4/ și această întâlnire avea să schimbe totul. Falimentul se transformă în binecuvântare iar criza devine motiv de prosperitate. De ce îngăduie Dumnezeu crize în viața noastră? Care este intenția Lui cu noi în asemenea situații? Ce scop are El vizavi de noi? Vă invit să urmărim câteva răspunsuri la întrebări care ne frământă adesea și pe noi.