“Unde este fratele tău?” este întrebarea cu care Dumnezeu îl confruntă pe Cain după ce acesta l-a ucis pe Abel. Este a doua întrebare din Biblie după întrebarea” Unde ești?” din capitolul precedent al cărții Geneza. Este o întrebare cheie, răspunsul definind în modul cel mai clar caracterul dar și relațiile tale cu cei din jurul tău. Dar, cine este fratele tău? El poate fi fratele tău de sânge sau fratele tău de credință. Este fratele tău de neam sau chiar fratele tău vitreg. În sensul lărgit al cuvântului el reprezintă semenul tău. În Evanghelia lui Luca la capitolul 10 în versetul 29 un învățător al legii îl întreabă pe Domnul Isus: “Şi cine este aproapele meu?”, iar El îi răspunde prin pilda celui căzut între tâlhari ca să-l facă să înțeleagă în modul cel mai simplu cine este aproapele (fratele) lui. Numitorul comun al rasei umane este omul ca și ființă creată de Stăpânul. Persoana de lângă noi este fratele tău și al meu. Cum răspundem la întrebarea din această meditație și în ce fel ne raportăm la cei din jur? Vă invit să urmărim împreună trei răspunsuri la întrebarea” Unde este fratele tău?”

“Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i-a zis: “Unde eşti?” (Gen.3:9)

 “Unde eşti?” este prima întrebare din Biblie şi ea reprezintă strigătul lui Dumnezeu după omul căzut în păcat, om care a fugit şi s-a ascuns. Ce se ascunde în spatele acestui strigăt? Aceste cuvinte dezvăluie câteva lucruri extraordinare despre Dumnezeu dar şi despre omul pe care El l-a creat. Caracterul lui Dumnezeu, inima Lui de Tată, pasiunea fără margini şi dragostea neţărmurită faţă de fiinţa umană sunt doar câteva dintre valorile pe care le putem descoperi “disecând” această întrebare simplă. Haideţi să încercăm să creionăm împreună manifestări ale dragostei Lui faţă de noi.

“Nu vă înţepeniţi grumazul, ca părinţii voştri; daţi mâna Domnului, veniţi la sfântul Lui locaş, pe care l-a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la voi.” (2 Cr.30:8)

Mergem crescând în relaţia cu Domnul. Suntem în mâinile Lui şi “locuim” în Casa Lui unde ne hrănim din Cuvântul Lui. Dar nu este totul. Ca răspuns la tot ce ne oferă relaţia noastră cu Domnul suntem provocaţi la slujire. În DEX verbul “a sluji” înseamnă (printre altele) şi “a munci pentru altul; a fi la dispoziţia unui stăpân”. Adică prin ceea ce faci tu, succesul să fie al stăpânului tău. Pare ciudat dar există o logică reală în această exprimare. Slujirea lui Dumnezeu este mai mult decât o slujbă. Cum trebuie să înţelegem slujirea Domnului? Ce trebuie să ne motiveze ca să slujim cu adevărat! În primul rând îndreptaţi-vă atenţia spre persoana Domnului. Apoi, haideţi să înţelegem misiunea Lui. În final, imaginaţi-vă ce ne aşteaptă în glorie când Îl vom vedea faţă în faţă. Veniţi acum să descifrăm frumuseţea slujirii şi să ne îndrăgostim de Prea Iubitul sufletului nostru.

“Nu vă înţepeniţi grumazul, ca părinţii voştri; daţi mâna Domnului, veniţi la sfântul Lui locaş, pe care l-a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la voi.” (2 Cr.30:8)

După ce am dat mâna noastră în mâna Lui, mesajul ne cheamă să venim la Casa Domnului. „Veniţi la sfântul Lui locaş” este strigătul care trebuia să-l audă poporul lui Dumnezeu din gura alergătorilor. Regele David striga şi el plin de bucurie: “Mă bucur când mi se zice; “Haidem la Casa Domnului!” (Ps. 122:1). Care este motivaţia de a merge la Casa Domnului? Ce impact ar trebui să aibă asupra noastră ce se face acolo aşa încât să ne determine să nu stăm acasă, ci să fim pasionaţi după locaşul sfânt? Vă invit să urmărim câteva răspunsuri posibile la această întrebare.

“Nu vă înţepeniţi grumazul, ca părinţii voştri; daţi mâna Domnului, veniţi la sfântul Lui locaş, pe care l-a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la voi.” (2Cr.30:8)

Versetul de mai sus reprezintă o secvenţă din istoria poporului lui Dumnezeu în timpul împăratului Ezechia. A ajuns împărat la 25 de ani şi a fost animat de Duhul Domnului să aducă trezire în popor. A deschis uşile Casei Domnului şi a făcut curăţenie în Sfântul Locaş. Apoi a pregătit preoţii şi leviţii, iar aceştia la rândul lor au pregătit poporul pentru a restabili “rânduiala lui David” în Casa Domnului. Când totul a fost gata s-a făcut serbarea de rededicare a slujirii la Templu, iar apoi a fost stabilit calendarul evenimentelor şi s-a decis să fie înştiinţat tot poporul cu privire la prăznuirea Paştelor care “de mult nu mai fuseseră prăznuite după cum era scris.” (2 Cr.30:5). Au trimis alergători în tot Israelul cu un mesaj provocator, tot poporul fiind invitat la Ierusalim pentru sărbătoare. Mesajul cerea poporului să dea mâna Domnului şi să vină la Sfântul Locaş ca să-I slujească. De ce să dea mâna Domnului? Ce semnificaţie are această cerere?

 “Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii, când vei zice: “Nu găsesc nici o plăcere în ei” (Eclesiastul 12:1)

Eclesiastul face parte din scrierile înţelepciunii și reprezintă experiența de viață a împăratului Solomon. Cele trăite de ilustrul urmaș al regelui David se încadrează în “epoca de aur” a Israelului, perioadă fără egal în istoria poporului lui Dumnezeu. El descrie incursiunile vieții în lumea științei și a filozofiei precum și în plăceri la modul superlativ. Ajunge însă la concluzia că “totul este deşertăciune şi goană după vânt!” (Ecl. 1:14). Trăind viața din plin el este totuși, marcat de faptul că există o zi în calendarul lui Dumnezeu când va sta în fața Lui și va trebui să dea socoteală de felul în care și-a cheltuit viața. De aceea în ultimul capitol el atrage atenția că trebuie să ne aducem aminte de câteva lucruri vitale, atât pentru pământ, cât și pentru eternitate.