Leacuri pentru dureri de inimă

Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.  În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” /Ioan 14:1-3/

imagesEra în joia mare din săptămâna patimilor. Domnul Isus le-a spus ucenicilor că va plăti prețul și va merge până la capăt. Confuzia și tulburarea au crescut după ce a trădătorul fost deconspirat. Petru face declarații fără acoperire care intensifică neliniștea. În această atmosferă de nesiguranță și temeri singurul care este liniștit este chiar El. Mielul de jertfă. Nu numai că nu este tulburat dar are și puterea să-I liniștească pe ceilalți. Cum faci față situațiilor în care se face întunerec în miezul zilei? Cum răspunzi la stress și lovituri din toate părțile? Este oare posibil să fii liniștit în mijlocul furtunii și să ai pace în mijlocul necazului şi dezastrului? Cel care scrie aceste rânduri a trecut de mai multe ori prin situații limită și mărturisește că este posibil să ai pace și să fii liniștit în cele mai teribile momente ale vieții. Cum? ”Să nu vi se tulbure inima” spune Domnul Isus /Ioan 14:1-a/ și această afirmație este adevărată. În cartea Proverbelor /14:30/ există un cuvânt clar cu privire la starea inimii: O inimă liniştită este viaţa trupului.” Întrebarea însă revine: ”Cum să ai o inimă liniștită într-o lume tulburată?” Vă invit să cercetăm câteva ”leacuri pentru dureri de inimă” și să ne lăsăm convinși de Duhul Sfânt cu privire la valoarea și puterea lor de vindecare.


Read more...

Psalmul care ne învață

”Binecuvântat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine: parc-aş fi fost într-o cetate întărită.” (Ps.31:21)

rockPsalmii sunt mărturii care – în cea mai mare parte – descriu experiențe de viață autentice. Cei mai mulți psalmi aparțin Regelui David, omul după inima lui Dumnezeu care a cunoscut viața în toate manifestările ei. Când scrie psalmi, el nu doar strigă la Domnul pentru izbăvire, ci explică și ce a învățat din confruntarea prin care a trecut. Apoi glorifică pe Cel Prea Înalt. Aceste mărturii autentice au făcut mult bine atâtor oameni care au trecut prin valea umbrelor morții în viața lor. La New Life studiem cartea psalmilor și ne bucurăm enorm să beneficiem de atâtea învățături care au folosit altora și de care avem și noi nevoie în viața de zi cu zi. Astăzi privim în Psalmul 31 și învățăm câteva lucruri de excepție pentru viața de credință:


Read more...

A refuzat să intre

”El s-a întărâtat de mânie, şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară, şi l-a rugat să intre.” (Luca 15:28)

refuzat“Un om avea doi fii.” Așa începe istoria din Luca 15:11. Cel mai tânăr care era pasionat de aventură și-a luat viața în propriile mâini și a plecat în lumea mare. N-a ascultat de sfaturile înțelepte ale tatălui, ci a crezut că el știe totul. Ce s-a întâmplat cu el și cum L-a urmărit Dumnezeu am văzut în meditația trecută (27/8/16). Astăzi privim la fratele lui mai mare. Era liniștit și harnic. Gospodar desăvârșit și ascultător. N-a făcut nimic care să-i aducă nume rău, nici lui și nici familiei. Până în momentul în care fratele lui ”vagabond” s-a întors acasă pocăit. Era la câmp, iar sărbătoarea începuse deja. Când a aflat ce s-a întâmplat a făcut o criză de nervi și a izbucnit într-o  într-o atitudine ieșită de sub control. ”A reușit” să–l scoată pe tata de la masă și – la invitația lui plină de dragoste – să refuze să ia parte la sărbătoare. Ce trist! Avea tot ce-i dorea sufletul dar n-avea dragoste. Înțelegem acest lucru din felul în care s-a comportat:


Read more...

Și-a venit în fire

”Şi-a venit în fire, şi a zis: “Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!  Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta  şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” (Luca 15:17-19)

fireIstoria fiului risipitor este fascinantă. O adevărată aventură a unui tânăr căruia nu-i lipsea nimic  din cele trebuincioase vieții de zi cu zi. Locuia într-o familie plină de căldură și înțelegere, avea un tată iubitor și înțelept  și un frate harnic și gospodar. Dar ”a privit în curtea vecinului” și a văzut și un alt fel de a trăi. Așa că a decis și el să încerce să trăiască altfel decât în casa părintească. A plănuit în mintea lui un scenariu și apoi a încercat să-l pună în acțiune și a reușit. ”Avocatul” i-a spus că are dreptul – potrivit legii –  să-și revendice partea de avere din agoniseala tatălui: ”Şi tatăl le-a împărţit averea.” (Luca 15:12). Scriptura ne face cunoscut ce s-a întâmplat în continuare: ”fiul cel mai tânăr a strâns totul, şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată.” (Luca 15:13-15). Restul este istorie. Banii s-au terminat, prietenii l-au părăsit, iar în ținutul acela a venit o foamete mare. Cel mai bun job care l-a găsit a fost să păzească porcii unui fermier (ceea ce era  urâciune pentru evrei) cu interdicția de a se hrăni din roșcovele care cădeau din copaci. L-a porci a început ”să se deruleze videocaseta vieții lui” și să-și aducă aminte de zilele de belșug și pace din casa tatălui. Acum plănuiește un alt scenariu care să-l ajute să repare ce a stricat atunci când a plecat de-acasă. S-a trezit din starea lui și: ”Şi-a venit în fire …” (Luca 15:17). Aceasta s-a întâmplat în împrejurări care i-au marcat viața și viitorul: 


Read more...

Valori

”Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6)

valoriUrmăresc cu plăcere mesajele evanghelistului Billy Graham la televiziune. Sunt uimit de simplitatea și profunzimea lor precum și de puterea Duhului Sfânt care le însoțește. Momentul final este magnific: în timp ce corul cântă ”Așa cum sunt la Tine vin” sute și sute de oameni coboară din tribune drept dovadă că L-au primit pe Domnul Isus în inima lor. Unul dintre mesaje m-a marcat prin gândurile pe care le-a prezentat cu privire la salvare. Tot ce îmi amintesc sunt trei lucruri fără de care nu poți ajunge la mântuire. Există valori unicat pe care orice muritor care aspiră la mântuire și viață veșnică trebuie să și le însușească. Meditația aceasta are menirea să-ți facă de cunoscut aceste valori, iar tu urmează să hotărăști pentru destinul tău veșnic. Iată care sunt:


Read more...

Strigăte

”Doamne, către Tine strig. Stânca mea! Nu rămâne surd la glasul meu …” (Ps.28:1)

strigateCartea Psalmilor este magnifică. Experiențele de viață descrise aici sunt manifestări supranaturale ale puterii lui Dumnezeu. Adesea găsim eroii din psalmi  în sala de audiență a tronului în zile grele. Câteodată se face întuneric în mijlocul zilei și atunci nu ști încotro s-o iei. În Psalmul 28 întâlnim pe Regele David într-o situație limită. Era între viață și moarte. Nu avea nici un ajutor de la oameni și singura lui nădejde a fost să strige la Domnul. Nu orice strigăt, ci unul care să ajungă la tronul de milă și îndurare al Stăpânului. Ce exemplu de încredere și perseverență! Ce provocare pentru tine care treci adesea prin situații similare! Dar ce bucurie și împlinire să simți că El ascultă rugăciunea și aduce izbăvire în încercări! Asta vrea să ne învețe Duhul Sfânt în meditația de față: să strigăm la Domnul în încercări și apoi să strigăm de bucurie în ziua biruinței. Așa că urmărește:


Read more...