Ioan 20:28

Aceasta este exclamația lui Toma la opt zile după ce Mântuitorul – nesupus spațiului și timpului și nici putrezirii – a înviat din morți. Fusese absent în ziua Învierii și pe un fond de scepticism și îndoială n-a acceptat afirmațiile și argumentele celor care deja se întâlniseră cu Cel Viu. Dar Domnul Isus nu renunță la urmașii Lui și îl găsește și pe Toma în grupul ucenicilor în casă cu ușile încuiate, motiv ca să-L confrunte cu realitatea de netăgăduit a Celui Înviat. Invitat să se convingă “pe viu” de argumentele Învierii, Toma “necredinciosul” alege să transmită un mesaj care avea să rămână peste veacuri ca o mărturisire de credință sinceră: “Domnul meu și Dumnezeul meu!” Cum se traduce această afirmație pentru contemporanii noștri din biserică și din afara ei?

 I . “Domnul meu și Dumnezeul meu” este mărturisirea de credință a unui suflet sincer care a dorit să cunoască ADEVĂRUL și în căutările lui I s-a dat șansa să vadă realitatea “pe viu”. Pentru Toma, Isus Cel Viu era Domnul, adică Regele, Stăpânul, Autoritatea Supremă și el se plasează de bună voie și nesilit de nimeni sub domnia Lui. Dar Domnul Isus este și Dumnezeu, Cel care a creat, întreține și va judeca lumea. Ce înțelegere clară a lucrurilor. Nu poți să fii mântuit fără să-l accepți pe Domnul Isus ca fiind Domnul tău și Dumnezeul tău, să te supui Lui și să trăiești ca și pocăit adevărat în dependență și ascultare de El.

II . “Domnul meu și Dumnezeul meu” reprezintă biruința credinței asupra îndoielii. În starea de confuzie din zilele Învierii toți apropiații Domnului Isus au fost confruntați cu sentimente din cele mai diverse: de la teamă și îndoială, la confuzie și necredință. Apariția de netăgăduit a Celui Viu avea să spulbere pentru totdeauna aceste stări începând de la femeile care au mers cu miresme la mormânt până la ceilalți ucenici, culminând cu Toma. Poetul Gorge Coșbuc avea să scrie într-una din poeziile sale următoarele: “Credința-n zilele de-apoi/ E singura tărie-n noi./Că multe-s tari cum credem noi/ și mâine nu-s.”

III . “Domnul meu și Dumnezeul meu” certifică triumful vieții asupra tragediei. Săptămâna mare aduce cu ea o mare tragedie. Cel care a înmulțit pâinile și a potolit furtuna, Cel care a deschis ochii orbilor și a înviat pe Lazăr (și nu numai) din morți, Cel care a vorbit ca nimeni altul și a trăit fără păcat ajunge atârnat pe o cruce între doi tâlhari și apoi este pus într-un mormânt de împrumut. Ce situație dificilă pentru urmașii Lui. Au plecat care încotro. Dar a venit ziua întâia a săptămânii și minunea s-a produs: Viața a biruit moartea și tragedia se transformă în triumf. Aleluiaaaaaa! Ce schimbare radicală. Ucenicii aceia fricoși se întâlnesc cu Cel Viu, apoi ies în față și mărturisesc fără teamă despre EL, majoritatea devenind martiri. Asta s-a întâmplat și cu Toma. El ajunge în Parția, Persia și India unde vestește Evanghelia și moare ca martir. Îndoiala s-a transformat în certitudine; tragedia în triumf; credința în EL te așează din poziția de învins în cea de învingător. Slăvit să fie (numai) Domnul în veci!

R U G Ă C I U N E

“Domnul meu și Dumnezeul meu” îți mulțumesc pentru că în calendarul tău ai marcat și ziua Învierii, zi în care credința a biruit, îndoiala s-a risipit și tragedia s-a transformat în binecuvântare. Mulțumim din inimă că Domnul Isus este Viu în Vecii Vecilor și noi am beneficiat de jertfa și învierea Lui, devenind copiii Tăi și urmașii Lui. Mulțumim pentru viața nouă cu care ne-ai împlinit prin credință și pentru felul în care ne zidești sufletele și lucrezi la caracterul nostru prin Cuvânt, părtășie și închinare la New Life Romanian Church. Mulțumim că te îngrijești de viața noastră de fiecare zi și de viitorul nostru ca indivizi, familii și ca adunare. Îți dăruim ființa noastră în întregime și îți dăm libertatea să ne desăvârșești în vederea întâlnirii din glorie împreună cu toți sfinții. Îți și mulțumim pentru tot ce vei face în Numele Celui Viu în Vecii Vecilor! Amin.