Familia, întrebări pentru părinți și copii

Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.”Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – . “ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pământ.”  Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.” /Ef.6:1-4/

blessedfamScopul lui Dumnezeu în creație a fost și acela ca prin familie să se perpetueze rasa umană.”Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: “Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l …”/Gen. 1:28/Familia este chemată să aducă pe lume copii și prin nașterea de copii soțul și soția să devină părinți. Copiii sunt darul lui Dumnezeu pentru părinți și sunt destinați să ducă mai departe lucrarea pe care El a început-o cu noi. Ei reprezintă moștenirea pe care o lăsăm generațiilor ce vin după noi. Prin ei transmitem visurile, valorile și viziunea noastră celor care ne urmează. Așadar, este foarte important să înțelegem menirea și rostul nostru ca părinți și care este planul Creatorului pentru noi și familiile noastre aici pe pământ. Privind în DEX definitia dată părinților este destul de clară:  ”părinți,1. Tata și mama. Fiecare din cei doi părinți. Strămoși, străbuni. 2. Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată. (Fig.) Îndrumător, călăuzitor, protector spiritual.” Dar vă invit să mergem din nou la ”Manualul Creatorului” și să descifrăm împreună detaliile despre adevărata identitate a părinților și copiilor și să răspundem la 3 întrebări decisive pentru ”funcționarea” corectă a familiei.

1. Pentru ce există un tată? Ca să răspundem cum trebuie la această întrebare este nevoie urmărim Scriptura și să analizăm portretul Tatălui din Cer. El este modelul adevărat pentru un tată pământesc care dorește să trăiască și să investească în familia lui în așa fel ca numai Domnul sa fie slavit. Tata trebuie să fie erou și model pentru copiii cu care L-a binecuvântat Domnul; exemplu de bărbăție și curaj. El trebuie să trăiască și să slujească în așa fel încât să  marcheze viața copiilor astfel ca ei să-L vadă și să-L înțeleagă pe Dumnezeu privind la viața tatălui lor. Sunt câteva lucruri care le face Tata din Cer pentru ființele pe care Le-a creat, lucruri pe care trebuie să la facă și tatăl pământesc pentru familia lui. a) Așa cum Tatăl din Cer împlinește toate nevoile fizice și materiale ale familiei, tot așa un tată adevărat trebuie să asigure provizii pentru nevoile familiei. Bărbatului îi spune Domnul în Geneza 2:17-19: ”Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale…” b) Apoi, îngrijească de sufletul copiilor. Să fie prietenul lor, transparent și plin de dragoste. c) Tatăl stabilește și împlinește legile care guvernează viața din familie și relațiile dintre cei care o compun. Asta înseamnă că se ocupă de educația copiilor. Cât împlinește tata legile, atât împlinesc și copiii. d) Controlează felul în care cei din subordine respectă legile din familie. Asta se numește disciplină. Dar disciplina din familia creștină este una pozitivă: mai întâi explici copilului, apoi aplici disciplina. Iar la sfârșit te rogi și te împaci cu el. e) Tata este cel care asigură protecția copilului față de dușmanii sufletului (pornografie, droguri, ateism, prietenii rele, etc) și exercită slujba de mentor. Îi învață să se roage, îi conduce în închinare și-i binecuvintează. Cum stau lucrurile în dreptul tău, tu care ești chemat să fii soț, tată și preot în familie?

2. Pentru ce există o mamă? Este întrebarea care se impune de la sine. La fel ca și la prima întrebare vă invit să privim la modelul divin revelat în Scriptură. Mama este ființa chemată de Dumnezeu să aducă în lume copii pe care să-i îngrijească și  să-i crească pentru El și Împărăția Lui. Ea are o poziție de neînlocuit,  aceea de a  influența viața copiilor ei cu folos veșnic și pentru asta ea va primi răsplată. Cum arată a astfel de mamă? a) Este motorul dragostei în familie. Asta spune apostolul la Tit 2:4-5: ”femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii; să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu.”  Îl iubește pe Domnul și Cuvântul Lui dar își iubește și soțul și copiii de-o potrivă. b) Este învățătoarea copiilor eiEa deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă.” /Prov.31:26/. Primul dascăl al copiilor în cea mai importantă școală: școala vieții. Ea se numește ”Cei șapte ani de-acasă.” Școala aceasta va avea succes deplin doar în măsura în care copiii vor vedea că ceea ce-i înveți pe ei, faci tu mai întâi. c) Apoi ea este și ziditorul casei așa cum scrie la Prov. 31:27: ”Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, şi nu mănâncă pâinea lenevirii.”  d) Mama creează și controlează atmosfera din casa ei. ”El dă o casă celei ce era stearpă, face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei.”  /Ps. 113:9/. Toate aceste lucruri sunt posibile numai în măsura în care mama este loială lui Dumnezeu și Cuvântului Său. Ce test serios pentru o mamă adevărată!

3. Ce moștenire lăsăm copiilor noștri? Dumnezeu a îngaduit să fim părinți și să ne binecuvinteze cu urmași care să ducă mai departe solia existenței noastre. Ce mesaj vor transmite copiii atunci când vom pleca din această lume? Depinde de ”averea” pe care o lăsăm drept moștenire și de investiția pe care am făcut-o în viețile lor. Având la dispoziție cele mai extraordinare resurse și posibilități Dumnezeu ne cheamă să investim în copiii noștri și a) să-i învățăm să fie responsabili. Temelia acestui lucru trebuie să fie trainică. Ea se află în Scriptură: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” /Ecl. 12:13-14/. Pot să plec liniștit în veșnicie doar atunci când sunt sigur că orice ar veni peste copiii mei ei vor acționa cu responsabilitate sfântă pentru că așa i-am învățat și așa au văzut în viața mea.  Ca să se întâmple asta trebuie b) să construiești în mod sistematic. Începe cu ascultarea. Ea generează comportarea și creionează caracterul copiilor. Îndemnul înțeleptului este: ”Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” /Prov.22:6/Lucrează cu bătaie lungă. Cel mai măreț lucru este acela c) de a-ți vedea copiii slujind pe Dumnezeu. Asta înseamnă să construiești în ei un caracter în care să se vadă Domnul Isus. Nici nu poți să-ți dorești mai mult. Să lași în urma ta slujitori ai Stăpânului într-o lume care este în derivă. Concluzionând, trebuie să înțelegem că a) urmașii noștri (băieți și fete) sunt un dar din partea lui Dumnezeu. Ne sunt împrumutați pentru o vreme și ne sunt încredințați nouă de Tata din Cer ca să investim în ei valorile Împărăției Lui și să producem ființe pentru veșnicie. b) Dumnezeu cere părinților să se roage pentru copii și să le modeleze viața conform Cuvântului dovedind în mod practic faptul că și ei trăiesc ceea ce-I învață pe copii. c) În final Domnul se bucură să-i aducem înapoi și să-i dăm Lui, așa cum a făcut Ana, mama lui Samuel. Să fie slujitori adevărați care să ne reprezinte cu demnitate și cinste, atât pe noi, cât și pe El. Adu-ți aminte, tată și mamă de cuvintele profetului Ieremia și fă ce spune el: Ridică-ţi mâinile spre El pentru viaţa copiilor tăi.” /Plângeri 2:19/. Fie că sunt lângă tine și lângă Domnul, fie că sunt departe, până se mai roagă cineva pentru ei, Dumnezeu nu și-a spus ultimul cuvânt. Cel care scrie aceste cuvinte a trecut pe aici și mărturisește că este adevărat.

ÎN LOC DE RUGĂCIUNE

Împărtășesc cu voi câteva versuri dintr-o poezie a Fratelui Traian Dorz:O, om!… Ce mari răspunderi ai/De tot ce faci pe lume/– De tot ce spui în scris sau grai,/ De pilda ce la alţiio dai/ Căci ea mereu spre Iad sau Rai/ Pe mulţi o să-i îndrume. …

O, nu uita!… Fii credincios/ Cu grijă şi cu teamă/ Să laşi în urmă luminos/ Un grai, un gând, un drum frumos!/ Căci pentru toate ne-ndoios/ Odată vei da seamă!Amin!


Leave a Reply

^