”Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”/Ef.2:8-9/
”Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.” /Tit 2:11-13/
Meditația aceasta îmi aduce aminte de Sora Tița. Singură pe lume, locuia într-o baracă de placaj într-un sat din zona Hațegului. S-a întâlnit cu Domnul Isus și viața ei s-a schimbat. Frații i-au făcut o căsuță decentă. Era plină de bucurie și ori de câte ori venea la Hațeg mă vizita. Ochii ei sclipeau de fericire. Repeta mereu expresia: ”Frate Mihai, atât mi-i de drag că-i fără nici o plată.” Făcea referire la cântarea: ”Mântuire ni s-a dat, / Fără nici o plată. / Prin Isus crucificat, / Fără nici o plată./ Doar Hristos ne-a mântuit, / De păcat ne-a izbăvit, / Cât de mult El ne-a iubit, / Fără nici o plată.” (Cântările Evangheliei, Nr.634). Acesta-i Harul. Darul nemeritat al lui Dumnezeu. Decretul de grațiere divină pentru omul condamnat la pedeapsă veșnică proclamat în mod public la Golgota. Exact cum spune Scriptura: ”Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.” /Rom.3:23-24/. Oferta lui Dumnezeu este globală dar beneficiază de ea doar cei care o acceptă prin credință și pocăință. (Ioan 3:16). Ca să trăiești în stare de har trebuie să ști ce te învață harul lui Dumnezeu. Învățătura harului te ajută să înțelegi întreaga problematică a existenței tale vremelnice și veșnice și anume:
1. Cum să rezolvi trecutul. Trecutul înseamnă ”păgânătate și pofte lumești” (Tit 2:11) în care omul fără Dumnezeu își duce existența. Când o persoană ajunge să înțeleagă harul lui Dumnezeu viața lui este schimbată și el ia decizia să o rupă cu modul păgân de viața. Asta se numește pocăință sau naștere din nou. Metanoia! Schimbarea concepției despre lume și viață. Problema păcatului se rezolvă în mod exclusiv prin credința în jertfa Domnului Isus de la Golgota, credință care duce la pocăință:”Prin har ați fost mântuiți, prin credință.” (Ef.2:8). Asta face harul: te ajută să rezolvi tot trecutul tău așa cum a experimentat și poetul anonim când a scris: ”Harul ce curge din Golgota / M-a mîntuit, m-a fericit / Aici Isus a fost morţii dat / Păcatul meu El l-a ispăşit. /Harul, harul / Harul e darul nemeritat / Harul, harul / Pe veci cu Dumnezeu ma-mpăcat.” O, tu care mai cochetezi cu păcatul! Cum aș vrea să te oprești chiar acum. Dumnezeu nu poate să facă mai mult. A dat totul. A făcut risipă de har când a hotărât să-L trimită pe Singurul Lui Fiu să ne salveze din moarte și chin veșnic. Cum răspundem noi la o asemenea investiție?
2. Cum să trăiești prezentul. Harul ne afectează și prezentul și ne învață ”să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie” (Tit 2:12). O funie cu 3 șuvițe care devine indestructibilă pentru cel care o folosește după regulile Stăpânului. Creștinul născut din nou este provocat să trăiască la cel mai înalt nivel. Fiind plin de Duh, el este întotdeauna cap și nu coadă; deasupra, nu dedesubt; victorios, nu victimă. Viața lui poartă roada Duhului, iar când trăiești așa nu există nici o instanță omenească ce poate să te condamne: ”Împotriva acestor lucruri nu este lege.”(Gal.5:23). Ce menire extraordinară ne-a dăruit Creatorul! Ce responsabilitate apasă pe umerii pocăiților! Cât de atenți ar trebui să fim la cele mai mici detalii din traiul nostru zilnic!Evaluări ca:”Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos.” (2Cor.3:3); ”Voi sunteţi sarea pământului. … Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte … .” (Matei 5:13-14) sunt provocări din partea lui Dumnezeu pentru a ne verifica traiul în locul în care ne-a așezat Dumnezeu. O cameră video cosmică înregistrează totul: vorbirea, slujirea, umblarea, relațiile, prioritățile, gândurile. Ești urmărit 24/7. M-aș bucură să aud că se spune despre tine ca și despre primii creștini: ”Au priceput că fuseseră cu Isus.”(F.A. 4:13). Harul a fost arătat! Beneficiază de el din plin!
3. Cum să privești viitorul. Trăim vremuri lipsite de siguranță și certitudine. Ce perspectivă îți oferă harul lui Dumnezeu? Găsim oare pace și liniște gândind la viitor? Cu siguranță că da. Harul care rezolvă trecutul și motivează prezentul aruncă o privire clară spre viitor: ”aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.” (Tit 2:13). Nu moartea, nici cimitirul și nici mormântul nu reprezintă finalul. Altceva cu mult mai măreț: întâlnirea cu Regele! Cel mai extraordinar eveniment din Univers este pe cale să se întâmple curând. Răscumpărații Lui, beneficiarii harului strigă plini de bucurie: ”Maranata!” Iar Cuvântul face să se amplifice ecoul acestui strigăt: ”Duhul şi Mireasa zic: “Vino!” Şi cine aude, să zică: “Vino!” De la tronul de har din glorie Domnul Isus răspunde și ne asigură: “Da, Eu vin curând.”(Apoc.22:17,20). Te trec fiorii la asemenea mesaj și nu poți decât să te cutremuri și să întrebi împreună cu poetul: ”Oare-atunci cum va fi, / Faţa când Îi vom privi, / Când pe Isus vom vedea, / Chiar noi salvaţi prin jertfa Sa? / Când de mână ne va lua / Şi ne va duce-n ţara Sa, / O, ce zi, ce glorioasă va fi!” Te iubesc prietenul meu drag și doresc din inimă să te-ntâlnesc în Cer în ziua aceea. Împreună cu sfinții și cu Fiul lui Dumnezeu. Domnul Isus a încheiat totul. Așteaptă să-ți faci și tu socotelile în așa fel ca să te bucuri de ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.” Dar, astăzi, nu mâine!
RUGĂCIUNE
”Treci peste anii viitori, / O, Mire drag, şi vino! / Ne du mai sus, mai sus de nori, / Spre ţara de lumină. … / Şi-Ţi vom cânta, Isus iubit, / De drag o veşnicie, / Că Te-am chemat şi Te-am dorit, / Cât nimenea nu ştie.” (Autor anonim)
Pace si bucurie de la Domnul Isus,Am citit acest mesaj la un moment de nevoie,DOMNUL SA VA TINA TARE FRATE MIHAI (POCAITULE).Mereu aveti cuvinte frumoase si concise ,,,,SI MAI ALES ZIDITOARE.Fiti binecuvantat de Domnul duatmneavostra si casa dumneavostra,amin cat si biserica pe care o slujiti ,amin