Se strânseseră mulţi oameni să-L vadă, să-L audă, dar mai ales să vadă ce lucruri senzaţionale va mai face acest rabin. Ajunsese dincolo de Marea Tiberiadei şi s-a urcat pe munte împreună cu ucenicii. Era trecut de prânz şi seara începea să se lase. Aşa cum stătea privind spre mulţimea care număra mai mult de 5000 de bărbaţi fără copii şi femei, Domnul Isus pune o întrebare unuia dintre cei ce Îl însoţeau. De atunci până astăzi Domnul Isus ne pune astfel de întrebări, încuietoare”, care apar sunt sub forma unor situaţii din care ne este imposibil să ieşim şi de multe ori stăm şi ne întrebăm: De ce ce permite Dumnezeu anumite momente în vieţile noastre pentru a ne pune întrebări la care să nu avem răspuns? La urma urmei, care este rolul întrebărilor vieţii? Vă invit să privim la pasajul din Ioan 6:2-15 şi să descoperim răspunsul la această întrebare.

1. Să scoată la iveală neputinţele noastre. (Ioan 6:5-9)

^5. Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?” ^6. Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă. ^7. Filip I-a răspuns: „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei, n-ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele.” ^8. Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:^9. „Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti; dar ce sunt acestea la atâţia?”

 Domnul Isus priveşte spre mulţime şi îl întreabă pe Filip: De unde să cumpărăm pâini să-I hrănim pe oamenii aceştia? Privind şi el spre mulţime, Filip estimează imediat numărul şi face repede un calcul cu privire la câţi bani ar trebui cheltuiţi pentru a hrăni atâţia oameni: cel puţin 200 de dinari. Dar se gândeşte el, de ce să mai discutăm de unde să luăm pâinea de vreme ce noi nu avem banii necesari. Vedeţi, în vremea aceea, un dinar reprezenta plată pentru o zi de muncă. Vă daţi seama de ce sumă era nevoie pentru a hrăni tot poporul flămând?

 Chiar dacă situaţia pare fără ieşire, totul se întâmplă cu voia Domnului Isus. El îşi trece ucenicii prin această parabolă vie şi prin aceste întrebări bine plasate până în punctul în care ei trebuie să mărturisească faptul că resursele pe care le au sunt incomparabil de puţine cu nevoia pe care o aveau în faţă. Fiecare dintre noi am fost în punctul acesta sau vom ajunge la un moment dat.

 Dumnezeu foloseşte întrebările vieţii pentru a scoate la iveală neputinţele noastre.

 Începi căsnicia gândindu-te că vei trăi în armonie sau în pace; ai oferit partenerului de viaţă ceea ce era nevoie pentru a primi în schimb ceea ce ai avea nevoie, dar curând descoperi că resursele tale sunt insuficiente, nepotrivite uneori pentru cerinţele trăirii alături de partenerul de viaţă. Ai crezut că îţi poţi creşte copiii să fie mulţumitori, bucuroşi, încrezători şi în siguranţă, dar pe cât de mult te chinui, resursele tale sunt incomparabil mai mici cu nevoile pe care le cere datoria de a fi părinte. Tu credeai că eşti puternic şi că poţi controla şi poţi ţine lucrurile în echilibru… că le poţi face să fie stabile mai ales când eşti sub presiune… dar când te-a lovit stresul emoţional… circumstanţele vieţii te-au dus la capătul frânghiei. Poate că ţi-ai descoperit lipsurile spirituale şi te întrebi pentru ce mai trăieşti, care este scopul? Uneori întrebările sunt mult prea grele, iar singura odihnă pare să o găseşti în a te aglomera cât mai mult pentru a nu avea timp să te mai gândeşti la lucrurile acestea.

Chiar dacă nu ai trăit asta pe pielea ta, te va prinde şi pe tine. Te poţi simţi puternic şi invincibil astăzi, dar la un moment dat vei fi adus în pragul limitelor tale. În curând vom ajunge într-un punct în care nu vom mai fi în stare să ne rezolvăm problemele; resursele noastre nu mai pot face nimic. Domnul Isus a prezentat un adevăr uimitor ucenicilor săi, un principiu revelator pe care trebuie să îl recunoşti şi tu ca şi copil al Domnului: Proviziile Sale măreţe încep să se reverse doar atunci când ne recunoaştem limitele.

2. Să ne înveţe să punem neputinţele noastre în Mâinile Lui (Ioan 6:10-11a)

¹⁰ Isus a zis: „Spuneţi oamenilor să şadă jos.” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii. ¹¹ Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cât au voit.

 Când Filip eşuează, Andrei vine cu o altă soluţie: găseşte un copil care avea la el un pacheţel cu 5 pâini uscate şi 2 peşti muraţi. Luat din orice punct de vedere, el era complet nesemnificativ. Nici măcar nu se spune numele său. Este ca şi cum ai avea un pahar cu apă şi ar trebui să-l împarţi cu toţi din biserică, ţinând cont de faptul că toţi sunt extrem de însetaţi.

Nu-i aşa că este neplăcut sentimentul de a te simţi nesemnificativ? Tot ceea ce faci este sub nivelul minim a ceea ce trebuie să faci. Poate că este cineva între cei ce citesc materialul acesta şi recunosc frica ce ne cuprinde atunci când dăm piept cu giganţii vieţilor noastre. Fiţi atenţi la asta: băiatul era atât de mic, dar îi oferă insuficientul, sau nimicul său Domnului Isus.

Era în templu când s-a uitat şi a văzut pe bogaţi punând în cutie darurile lor şi a văzut o femeie săracă ce a pus 2 bănuţi: “Şi a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi ceilalţi; căci toţi aceştia au aruncat la daruri din prisosul lor; dar ea a aruncat, din sărăcia ei, tot ce avea ca să trăiască.” (Luca 21:3-4)”

Încredinţează tot ceea ce ai in mâinile Tatălui şi recunoaşte că familia, sănătatea, hrana, casa, maşina, banii, pământul, viaţa… toate acestea le ai din partea Lui. El este sursa tuturor acestor minunate daruri pe care le ai, de aceea fie că ai puţine, fie că ai multe, nu uita să recunoşti că depinzi de Domnul. Atunci când le pui în mâna Sa, eşti în siguranţă, ai pace şi linişte, ai un duh mulţumitor.

3. Să aducă binecuvântări din abundenţă din partea Tatălui (Ioan 6:11b-14)

¹¹ Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cât au voit. ¹² După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strângeţi firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” ¹³ Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toţi. ¹⁴ Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, Acesta este Prorocul cel aşteptat în lume.”

A luat pâinile, s-a rugat pentru ele şi le-a dat să fie mâncate. Cum luau din pâini, acestea erau tot mai multe şi cum apucau din peşti, aceştia se înmulţeau tot mai mult şi mai mult… vă daţi seama că unii au luat şi la pachet dacă era gratis şi era şi la discreţie. Oamenii au mâncat cât de mult au vrut până când s-au săturat. După ce s-au săturat bine de tot, s-au strâns 12 coşuri cu resturi. Şi coşurile nu erau mici. A mai fost mult de mâncat după ce s-a săturat toată lumea, chiar mai mult decât fusese înainte ca primul să muşte din pâine.

Dar ştiţi care a fost cea mai mare binecuvântare? Nu că flămânzii aveau stomacurile pline şi acum se puteau întinde liniştiţi pe iarbă, ci că unii aveau inimile pline de credinţă în Domnul Isus Hristos. Ascultaţi reacţia: Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: “Cu adevărat, Acesta este Prorocul cel aşteptat în lume.” (Ioan 6:14)

Dragul meu, Domnul Isus Hristos a spus: Eu am venit ca oile să aibe viaţă şi să nu o aibe oricum, ci să o aibe din belşug. Cum este sufletul tău acum? Hrănit, săturat de Dumnezeu, de Duhul Lui sau flămând şi însetat? Hristos poate să reverse astăzi binecuvântări peste tine, însă tot ce trebuie să faci este să îi încredinţezi Lui totul şi să Îi ceri să îţi umple sufetul de prezenţa Sa.