Rugăciunea este mijlocul prin care un copil al lui Dumnezeu ține legătura cu El. Marele om al rugăciunii, Fratele Liviu Olah definește rugăciunea în următorii termeni: ”Sunt convins că ceea ce este energia nucleară în lumea materială este rugăciunea în lumea spirituală. Prin rugăciune apăsăm pe butoanele Cerului făcând cu efect jertfa Domnului Isus pentru miliardele de oameni de pe glob.” (L.Olah – ”Despre rugăciune”). Iată de ce, având la dispoziție cea mai extraordinară putere dinUnivers, nevoia cea mai stringentă pentru biserică a fost și rămâne rugăciunea. Exact cum remarcă și omul lui Dumnezeu când scrie: ”În ziua de azi Biserica nu are nevoie de o instalație mai superioară, de organizații mai noi și mai bune sau de metode mai noi și mai bune, ci ea are nevoie de oameni pe care Duhul Sfânt să-I poată folosi – oameni ai rugăciunii; oameni puternici în rugăciune. El nu se revarsă prin metode, ci prin oameni. El nu unge planuri, ci pe oameni: oameni ai rugăciunii.” (E.M. Bounds – “Putere prin rugăciune”). Știind nevoia și urgența rugăciunii cum ar trebui să trăim ca și creștini astfel ca strigătul nostru să ajungă la tronul lui Dumnezeu? Cum putem să fim eficienți în rugăciune în așa fel ca Dumnezeu să intervină (cu semne și minuni) și să schimbe stări și situații?  Dacă ești sincer și pregătit pentru aventura cu Dumnezeu în rugăciune, învață câteva lucruri simple despre rugăciune:

1. Destinația: ”La Tine Doamne …” Rugăciunea are o adresă și o destinație precisă. Există o singură persoană la care trebuie să ajungă strigătul nostru, iar numele ei e Dumnezeu. Psalmistul e conștient de acest adevăr și începe psalmul exclamând: ”La Tine Doamne!” (Ps.25:1). Acolo vreau să ajungă rugăciunea mea; pentru asta mă rog ca să comunic cu Tine. Domnul Isus a fost conștient că oamenii făceau tot felul de rugăciuni dar numai cum trebuie nu se rugau. Iată de ce este nevoit să explice ucenicilor cum să se roage cu adevărat: ”Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: “Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;” (Matei 6:9). Când încep să mă rog sunt conștient că stau înaintea lui Dumnezeu și că rugăciunea mea trebuie să ajungă la El. El este destinația finală și unică. Iar omul lui Dumnezeu prinde foarte bine această realitate când spune: ”rugăciunea mea se înalţă la Tine.” (Ps.88:13). Când închizi ochii și stai înaintea Lui în rugăciune, înțelegi oare că strigătul tău trebuie să ajungă la El? Ești captivat de prezența Lui cu adevărat iar când ai terminat rugăciunea ești liniștit că a ajuns la destinație și că de la cancelaria lui Dumnezeu deja se pregătesc răspunsuri?

2. Definiția: ”Îmi înalț sufletul …” Atât de sincer este omul lui Dumnezeu încât rugăciunea lui nu este altceva decât o înălțare a sufletului spre Dumnezeu. Așa defintește el comunicarea cu Stăpânul: ”îmi înalţ sufletul.” (Ps.25:1). Nu spune că vorbește cu Tata, ci că își înalță ființa întreagă spre Cer. Rugăciunea este mult mai mult decât cuvintele pe care le rostim: este starea spirituală în care ne prezentăm înaintea Lui. Vă mai amintiți de Ana, mama lui Samuel în timp ce se ruga la templu sub privirile lui Eli? Iată cum explică ea rugăciunea adresată Stăpânului: ”îmi vărsam sufletul înaintea Domnului!” (1Sam.1:15). Esența rugăciunii este generată de o sete lăuntrică după Dumnezeul cel viu așa cum simte și psalmistul când explică: ”Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu!” (Ps.42:2). Iar evanghelistul vechiului testament întărește acest adevăr când proclamă că: ”sufletul nostru suspină după Numele Tău.” (Isaia 26:8). Fiind realiști trebuie să dăm dreptate omului lui Dumnezeu care remarcă adevărata stare a omului vizavi de rugăciunea reală și sinceră: ”Singura grijă a Diavolului este să-i împiedice pe creștini să se roage. El nu se teme de studii fără rugăciune, de slujire fără rugăciune, de religie fără rugăciune. El râde de truda noastră, își bate joc de înțelepciunea noastră, dar tremură când ne rugăm.”(Samuel Chadwick). Ce mesaj! Dar și ce provocare! Să nu te rogi de mântuială. Să nu faci din rugăciune o liturghie și un obicei, ci ea – rugăciunea – să devină ceva vital pentru tine: ”respirația sufletului!”(Anonim). Exact cum respiri aerul lui Dumnezeu ca să trăiești, tot așa trebuie să înțelegi și rugăciunea. Este vremea să te ridici și să faci ajustările necesare la viața ta în așa fel ca lucrurile să se schimbe, iar Cel Prea Înalt să fie onorat.

3. Declarația: ”În Tine, Dumnezeule, mă încred …” Când strig la Domnul o fac cu convingerea clară că rugăciunea mea ajunge la destinație și Persoana îndreptățită să răspundă o va face 100%. ”Tu asculţi rugăciunea!” (Ps.65:12) – strigă omul lui Dumnezeu având certitudinea că așa va fi. Cunoscând destinația și definiția rugăciunii adevărate, psalmistul adaugă o declarație în baza căreia Îl înalță pe Domnul și proclamă cu putere: ”În Tine, Dumnezeule, mă încred!” (Ps.25:2). Parafrazând, el vrea să spună: ”am dușmani și potrivnici, am făcut greșeli în tinerețea mea, sunt în necaz, părăsit și nenorocit dar știu din toată inima că Tu, Doamne ai ultimul cuvânt în viața mea; de aceea mă încred în tine și iau Cuvântul Tău ca fiind drept și adevărat!” Așa se traduce declarația credinței în Dumnezeu. În baza acestei ”mărturisiri de credință” vine David înaintea tronului de har și îndurare al Stăpânului și numai așa îndrăznește el să înalțe rugăciuni care să atingă inima de tată a lui Dumnezeu. Concluzionând, înțelegem că nu vom putea rezista vremurilor care le trăim fără să avem o viață de rugăciune disciplinată. Strigătul Scripturii în dreptul nostru este: ”Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa.” (Ef.6:18). Iar poetul ne provoacă la același mod de viață: ”Privegheați și vă rugați într-una / Domnul vine în curând. / El ia pe ai Săi cu Sine-n slavă / Care-n rugi stau așteptând. / Roagă-te fără-ncetare, / Așteptând pe Domnul tău. / În curând El vine-n slavă / Să ne ia la tronul Său.” (C.Ev. #606). Trăiește așa ca să poți să strigi ”Maranata!” Iar la venirea Lui să fim împreună în glorie.