December 2022
Sami Crisan – De ce a ales Dumnezeu, Betleemul?
Mica 5:2-52. „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.”3. De aceea, îi va lăsa până la vremea când va naşte […]
November 2022
Sami Crisan – Marturia unui om multumitor
Filipeni 4:10-13 10. Am avut o mare bucurie în Domnul, că, în sfârşit, aţi putut să vă înnoiţi iarăşi simţămintele voastre faţă de mine. Vă gândeaţi voi la aşa ceva, dar vă lipsea prilejul.11. Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc.12. […]
Sami Crisan – De ce este rea invidia?
Daniel 6:1-5 1. Darius a găsit cu cale să pună peste împărăţie o sută douăzeci de dregători, care trebuiau să fie răspândiţi în toată împărăţia;2. a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era şi Daniel. Dregătorii aceştia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nicio pagubă.3. Daniel însă întrecea […]
Sami Crisan – Rugaciunea care misca cerul
Daniel 9:1-31. „În anul dintâi al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş, din neamul mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia haldeilor,2. în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către prorocul Ieremia.3. Şi mi-am întors […]
October 2022
Sami Crisan – Vindecarea mintii tulburate
1 Samuel 16:14 14. Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul.
Sami Crisan – Disciplina solitudinii
Matei 14:23 23. După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo.
September 2022
Sami Crisan – Aquila si Priscila, familia misionara
Faptele Apostolilor 18:24-26 24. La Efes, a venit un iudeu, numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi.25. El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decât botezul lui Ioan.26. […]
August 2022
Sami Crisan – Familia lui Eli, familia indulgenta
1 Samuel 2 :22-25 22. Eli era foarte bătrân şi a aflat cum se purtau fiii lui cu tot Israelul; a aflat şi că se culcau cu femeile care slujeau afară la uşa Cortului întâlnirii.23. El le-a zis: „Pentru ce faceţi astfel de lucruri? Căci aflu de la tot poporul despre faptele voastre rele.24. Nu, […]
July 2022
Sami Crisan – Familia lui Iov, familia incercata
Iov 1:1-51. Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.2. I s-au născut şapte fii şi trei fete.3. Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de […]
Sami Crisan – Familia lui Lot, familia compromisa
Geneza 19:24-29 24. Atunci Domnul a făcut să plouă foc şi pucioasă din cer de la Domnul, peste Sodoma şi Gomora.25. Astfel, El a distrus acele cetăţi, toată câmpia, toţi locuitorii cetăţilor, precum şi ceea ce creştea pe pământ.26. Dar soţia lui Lot, care se afla în spatele acestuia, s-a uitat înapoi şi a fost […]
Sami Crisan – Ce invatam la cruce?
Luca 23:3434. Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” ————————————————————————————————1. Pot ierta atunci cand am o relatie sanatoasa cu Tatal2. Pot ierta atunci cand am o motivatie sanatoasa3. Pot ierta atunci cand ma gandesc la starea celor care mi-au gresit
June 2022
Sami Crisan – Prima familie
Geneza 2:18-22 18. Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”19. Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea […]
Sami Crisan – 1 Kings 19:3-4
1 Kings 19:3-4a 3And when he saw that, he arose and ran for his life, and went to Beersheba, which belongs to Judah, and left his servant there.4But he himself went a day’s journey into the wilderness, and came and sat down under a broom tree. And he prayed that he might die