Matei 16:13-23
13.Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip și a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?” 14.Ei au răspuns: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia sau unul din proroci.” 15.„Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?” 16.Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” 17.Isus a luat din nou cuvântul și i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea și sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, care este în ceruri. 18.Și Eu îţi spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. 19.Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, și orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.” 20.Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul. Isus vestește patimile și moartea Sa 21.De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă și din partea cărturarilor; că are să fie omorât și că a treia zi are să învieze. 22.Petru L-a luat deoparte și a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple așa ceva!” 23.Dar Isus S-a întors și a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano, tu ești o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.”