Luca 1:26-37
26 În luna a șasea, îngerul Gavril a fost trimes de Dumnezeu într’o cetate din Galilea, numită Nazaret,27 la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.28 Îngerul a intrat la ea, și a zis: „Plecăciune, ție, căreia ți s’a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvîntată ești tu între femei!“29 Turburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemneze urarea aceasta.30 Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.31 Și iată că vei rămînea însărcinată, și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.32 El va fi mare, și va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.33 Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfîrșit.“34 Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?“35 Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine, și puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfîntul care Se va naște din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.36 Iată că Elisaveta, rudenia ta, a zămislit, și ea, un fiu la bătrînețe; și ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a șasea lună.37 Căci niciun cuvînt dela Dumnezeu nu este lipsit de putere.