Sami Crisan – Cine este Acesta?


Download (right click and choose save as)

Video

Matei 21:1-11 NTR
1Când s‑au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici, 2zicându‑le: „Duceți‑vă în satul dinaintea voastră. Imediat ce intrați în el veți găsi un măgar legat și un măgăruș împreună cu el. Dezlegați‑i și aduceți‑i la Mine! 3Dacă vă va spune cineva ceva, să‑i ziceți că Domnul are nevoie de ei. Și imediat îi va trimite.“ 4Acest lucru s‑a întâmplat ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice: 5„Spuneți‑i fiicei Sionului: «Iată că Împăratul tău vine la tine, blând și călare pe un măgar, alături de un măgăruș, mânzul unei măgărițe.»“ 6Ucenicii s‑au dus și au făcut așa cum le poruncise Isus. 7Au adus măgarul și măgărușul, și‑au pus hainele peste ei, iar Isus a șezut pe ele. 8Cea mai mare parte din mulțime își așternea hainele pe drum, iar alții tăiau ramuri din pomi și le așterneau pe drum. 9Mulțimile care mergeau înaintea lui Isus și cele care‑L urmau strigau: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului! Osana în locurile preaînalte!“ 10Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea a început să se agite, întrebându‑se: – Cine este Acesta? 11Mulțimile răspundeau: – Acesta este Profetul Isus din Nazaretul Galileei!


^