Efeseni 2:11-22 NTR
11. De aceea, amintiţi-vă că eraţi neamuri prin naştere, numiţi „necircumcişi“ de către cei numiţi „circumcişi“, – circumcizie făcută în carne de mâini omeneşti –,
12. că, în acel timp, eraţi fără Cristos, separaţi de poporul Israel, străini de legămintele promisiunii, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.
13. Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odată eraţi departe, aţi fost aduşi aproape, prin sângele lui Cristos.
14. Căci El este pacea noastră, Cel Care din doi a făcut unul, dărâmând, prin trupul Său, zidul care-i despărţea, adică duşmănia.
15. El a înlăturat Legea cu poruncile şi regulile ei, pentru a crea din cei doi, în El, un om nou, făcând astfel pace,
16. şi i-a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit duşmănia.
17. El a venit şi v-a vestit pacea, vouă, celor care eraţi departe, şi a adus pace celor care erau aproape,
18. pentru ca, prin El, amândoi să avem acces, într-un singur Duh, la Tatăl.
19. Aşadar, acum nu mai sunteţi străini sau de alt neam, ci sunteţi cetăţeni împreună cu sfinţii şi membri ai casei lui Dumnezeu,
20. fiind zidiţi pe temelia pusă de apostoli şi de profeţi, piatra din capul unghiului fiind Cristos Isus.
21. În El, întreaga clădire, bine închegată, creşte până devine un templu sfânt în Domnul.
22. Şi, prin El, şi voi sunteţi zidiţi împreună pentru a deveni o locuinţă în care trăieşte Dumnezeu prin Duhul Său.