Leacuri pentru dureri de inimă

Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.  În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” /Ioan 14:1-3/

imagesEra în joia mare din săptămâna patimilor. Domnul Isus le-a spus ucenicilor că va plăti prețul și va merge până la capăt. Confuzia și tulburarea au crescut după ce a trădătorul fost deconspirat. Petru face declarații fără acoperire care intensifică neliniștea. În această atmosferă de nesiguranță și temeri singurul care este liniștit este chiar El. Mielul de jertfă. Nu numai că nu este tulburat dar are și puterea să-I liniștească pe ceilalți. Cum faci față situațiilor în care se face întunerec în miezul zilei? Cum răspunzi la stress și lovituri din toate părțile? Este oare posibil să fii liniștit în mijlocul furtunii și să ai pace în mijlocul necazului şi dezastrului? Cel care scrie aceste rânduri a trecut de mai multe ori prin situații limită și mărturisește că este posibil să ai pace și să fii liniștit în cele mai teribile momente ale vieții. Cum? ”Să nu vi se tulbure inima” spune Domnul Isus /Ioan 14:1-a/ și această afirmație este adevărată. În cartea Proverbelor /14:30/ există un cuvânt clar cu privire la starea inimii: O inimă liniştită este viaţa trupului.” Întrebarea însă revine: ”Cum să ai o inimă liniștită într-o lume tulburată?” Vă invit să cercetăm câteva ”leacuri pentru dureri de inimă” și să ne lăsăm convinși de Duhul Sfânt cu privire la valoarea și puterea lor de vindecare.


Read more...

Documente pentru veșnicie

”Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.” /Col.3:1-4/

 passport-controlÎn această dimineață în timp ce eram la rugăciune a sunat telefonul și am primit vestea că tatăl soției mele a plecat ACASĂ. Printre lacrimi scriu această meditație cu gândul că va fi cuiva de folos. Fiecare la rândul cetei noastre vom trece pe aici (dacă nu va veni Domnul). Cum va fi sfârșitul vieții noastre? Ultima discuție pe care am avut-o cu tata s-a terminat cu mesajul ”La revedere,” mesaj pe care l-a repetat de vreo 3 ori. Câtă pace și liniște la gândul că nu ne despărțim pentru totdeauna. Dar, oare te poți prezenta oricum la întâlnirea din glorie? Ca să mergi în pierzare nu trebuie să faci nimic. Prin nașterea ta firească ești deja candidat la locul numit iad ”unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.” /Marcu 9:43-44/. Ca să ajungi în fericire veșnică lucrurile stau puțin diferit. Este nevoie de câteva ”dovezi” convingătoare pentru a auzi chemarea:“Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” /Matei 25:34/. Le-am numit ”documente pentru veșnicie.” Care sunt acestea?


Read more...

S.O.S.

“Pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău!” /Amos 4:12/

sosInițialele S.O.S. reprezintă ”sigla expresiei englezești  Save Our Souls  „salvați   sufletele noastre”; apel internațional radiotelegrafic, folosit de navele aflate în pericol pentru a cere ajutor; orice semnal sau apel prin care se cere ajutor în caz de pericol.”  /DEX/. Mii și mii de oameni au fost salvați de la moarte prin folosirea acestui apel. Exact ceea ce reprezintă S.O.S. în plan fizic este Cuvântul lui Dumnezeu în plan spiritual. În Eden omul creat de Dumnezeu ”a naufragiat”; a ales să trăiască despărțit de Creator, atât el, cât și întreagă rasa umană. Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” este constatarea logică a Cuvântului din Romani 3:23, iar sentința finală la problema păcatului este moartea. /Rom.6:23/. Nimic mai sumbru și mai tragic. Numai că în cele mai grele momente ale vieții Dumnezeu intervine și aduce liniște și pace așa cum a intervenit în istoria acestui Univers și ”a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” /Ioan 3:16/. Mesajul acestei meditații se dorește a fi un S.O.S. pentru sufletul tău nemuritor. Atenționarea este cu privire la confruntarea finală pe care o vom avea fiecare dintre noi cu ”Împăratul Împăraților și Domnul Domnilor.” Ca să nu ajungi în iad te întâmpin cu câteva lucruri urgente pe care trebuie să le cunoști.


Read more...

Fiecare dă ce are

”Atunci Petru i-a zis: “Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” /F.A. 3:6/ 

da ce areRelatarea biblică din Fapte 3 reprezintă o secvență din viața de slujire a primilor creștini. Aflați sub ungerea proaspătă a Duhului Sfânt ei erau o priveliște pentru cer și pentru pământ. Imaginea crezului și practicii sfinților din primul veac este uimitoare:”Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte … erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi … Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.” /F.A. 2:42-47/. Ceva de dorit în zilele ce le trăim. O viață cu impact. Mărturie cu autoritate. Relație mai mult decât religie. Trăire mai mult decât reclamă. Credință mai mult decât doctrină. ”Înăuntru” primeau putere din Duhul Sfânt; ”își umpleau bateriile,” iar ”afară” arătau ce se întâmplă în adunare, lucru care atrăgea mulțimea la ascultarea Cuvântului și la mântuire. Ne numim creștini evanghelici neoprotestanți pentru că nu suntem de acord cu ceea ce oamenii au adăugat la crezul și la practica Bisericii primare. Dar oare viața noastră este în acord cu identitatea noastră? Cum arătau ”pocăiții de la Rusalii” și ce ofereau ei oamenilor nemântuiți?


Read more...

Căldicel, nici rece, nici în clocot

“Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: “Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: “Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” /Apoc. 3:14-16/

caldicelDespre cele șapte biserici din Apocalipsa părerile comentatorilor Bibliei sunt împărțite. Unii văd în descrierea lor istoria bisericii dela început până la final, fiecare biserică reprezentând o etapă  din această istorie. Alții cred că ele reprezintă manifestări care se regăsesc în întreaga istorie a bisericii. Indiferent de ceea ce gândesc oamenii, adevărurile descoperite în dreptul fiecărei biserici marchează lucruri pe care Domnul le apreciază dar și stări care trebuie corectate urgent. Ultima biserică din cele șapte este cea din Laodicea. Se pare că seamănă cel mai bine cu ceea ce trăim în creștinismul acestor zile. Căldicel, nici rece, nici în clocot.”/Apoc.3:14-16/. Aceasta este imaginea care o proiectează în pragul dezastrului: am să te vărs din gura Mea.”/Apoc. 3:16/. Însă Domnul în dragostea Lui mai acordă o șansă ”pocăiților” din Laodicea când le spune: ”Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!” /Apoc. 3:16/Vă invit să descifrăm radiografia acestei biserici și să-L rugăm pe Tata să ne învețe ce este de folos pentru noi în zilele care le trăim. Selectăm câteva ”poze” ale laodicienilor din albumul bisericii ca să înţelegem mesajul Domnului.


Read more...

Pășuni verzi și ape de odihnă

”Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.” /Ps. 23:1-3/

pasuniAnul 2013 este o aventură în necunoscut. Imprevizibilul ne paște la fiecare pas. Este ca la parașutism: te arunci în gol cu gândul că parașuta se va deschide la momentul potrivit și că totul se va sfârși cu bine. Ce ne așteaptă în săptămânile care urmează? Cum putem să avem liniște și pace în suflet când în jurul nostru toate lucrurile se precipită? Când călătorești pentru prima dată într-o țară unde n-ai mai fost, ideal ar fi să ai pe cineva care cunoaște locurile și oamenii și care să fie dispus să te însoțească. Călătoria ar fi fără probleme și tu te vei bucura de tot ce ți se oferă. Exact asta ne propune ”ciobănașul de la Betleem” în Psalmul 23: o rețetă pentru o călătorie fericită prin ”valea umbrelor morții.” Secretul reușitei se găsește în declarația pe care David o face la începutul psalmului.  Face publică mărturisirea lui de credință când spune: ”Domnul este Păstorul meu” /v1/. Totul începe și continuă în raport de atitudinea pe care o ai față de Stăpânul universului. De aici începe binecuvântarea sau blestemul; binele sau răul; viața sau moartea. Depinde ce alegi. Eu am ales pe Domnul și mă bucur să-L am mereu alături în călătoria spre veșnicie. Dacă El este  cu adevărat Păstorul meu (numai așa), beneficiile sunt enorme. Dar ce poate să-mi ofere Dumnezeu în anul 2013 și în tot restul vieții mele de pribeag?


Read more...