“Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: “Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea.” (Luca 15:11-12)
“Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta … .” (Luca 15:18)
Viața este extrem de ciudată. Te pune în situații din cele mai diferite și delicate. Câteodată te simți ”pe culmi” apoi brusc se schimbă peisajul. După clipe fericite deseori te trezești cu lacrimi în ochi și ai nevoie de ajutor. Începi să strigi și te liniștești când cineva aude și te înțelege, încercând să te ajute. Astăzi ne oprim la fiul risipitor din Luca 15 ca să urmărim experiența și trăirile lui. Ideal ar fi să putem învăța câte ceva pentru viața noastră. Un tânăr pasionat de aventură decide să plece departe de casa părintească ca să fie liber și ”să se bucure de viață.” Ajunge la faliment și la dezastru, rememorează clipele fericite de acasă și începe să gândească cu voce tare despre ceea ce are de gând să facă cu restul vieții lui. Privind la relatarea Scripturii și făcând liniște în suflet vă invit să încercăm să înțelegem frământările din sufletul acestui tânăr și să-i ascultăm strigătele.
1. Glasul egoismului. ”Tată, dă-mi …” A fost primul strigăt. Ego-ul omului nu se satură niciodată. Generează egocentrismul. Vrea mereu mai mult și ajunge să creadă că i se cuvine totul. Că lumea aceasta e creată doar pentru el. Seamănă cu ceea ce auzim de cele mai multe ori la timpul de rugăciune din adunare:
”Tată dă-mi … ,” ”Doamne ajută-mă … ,” ”Fie-ți milă … .” Prea puține mulțumiri la adresa lui Dumnezeu și prea multe cereri pentru satisfacerea nevoilor noastre. Câteodată ne manifestăm ca niște cerșetori în loc să fim închinători veritabili care-L onorează pe Dumnezeu. Așa înțelege și poetul creștin
Traian Dorz când scrie:
”O, iartă-mi, te rog, Doamne, atâtea rugăciuni / Prin care-Ți cer doar pâine și pază și minuni; / Căci am făcut adesea din Tine robul meu, / Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu. / În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta / Îți cer, Îți cer într-una să faci Tu voia mea.” (Poezia ”O iartă-mi” din vol. ”Cântări nemuritoare”). Cât adevăr! Zilnic suntem confruntați să alegem între ”a cere” și ”a mulțumi” lui Dumnezeu. Când am ajuns prima dată într-o biserică în Franța în 1990 am rămas uimit de felul în care se rugau frații: mulțumeau lui Dumnezeu și când cereau. Ziceau
”Tată, mulțumesc că îmi dai, că mă ajuți … .” Fă bucurie Cerului și Stăpânului Universului împlinind cuvintele scrise de Apostolul Pavel la
Efeseni 5:20: ”Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.” Vei avea parte de biruință cum nici nu poți să te gândești.
2. Glasul conștiinței. ”Am păcătuit …” Tatăl din relatarea biblică este întotdeauna bun și înțelegător: ”le-a împărţit averea.” (Luca 15:12). Bucurie peste măsură pentru fiul care a plecat și tristețe pentru tata. Scena este foarte cunoscută: fiul a dus o viață destrăbălată și n-a avut nici o problemă atât timp cât a avut bani. Când s-au terminat banii au plecat și prietenii, iar el a ajuns la porci cu interdicția severă de a nu mânca nici din roșcovele cu care se hrăneau animalele. L-a apucat nostalgia și dorul de casa părintească și a început să compună o poezie cu care să se întoarcă acasă la tata: ”Şi-a venit în fire, şi a zis: “Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta … .” (Luca 15:17-18). Cineva definea conștiința ca fiind ”glasul lui Dumnezeu din om,” glas care ne atenționează când am luat-o razna. S-a întâmplat și în cazul acestui tânăr care ajunge să recunoască faptul că a păcătuit, atât împotriva lui Dumnezeu, cât și împotriva tatălui său. Acesta este momentul de cotitură în viața fiecărui muritor. Cel puțin odată în viață ajungi aici: să recunoști că ai păcătuit și că nu ești în regulă cu Dumnezeu, nici cu semenii tăi. Problema este, ce faci în asemenea moment: asculți de vocea care te atenționează sau continui să trăiești ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Viitorul și destinul tău veșnic depind de ceea ce hotărăști să faci în momentul în care te cercetează Dumnezeu. Tânărul a decis să se întoarcă. Dar tu?
3. Glasul pocăinței. ”Mă voi întoarce …” Relatarea Scripturii continuă: ”Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu” a fost decizia finală a tânărului. Apoi a trecut la fapte și a făcut cea mai importantă călătorie a vieții lui: ”Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: “Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” (Luca 15:18,20-21). În limba ebraică pocăința înseamnă ”tâșubah,” adică ”întoarcere.” Nu este suficient să spui ”am păcătuit.” Trebuie să mergi până la capăt, iar capătul înseamnă să te întorci la tata, adică să te pocăiești. Nu să-ți schimbi religia, nici biserica, nici numele. Să-ți schimbi viața. Abia atunci primești haina cea nouă, inelul și încălțămintea. Apoi începe sărbătoarea. Tocmai când înțelegi că cea mai bună stare pe care poți să o dobândești este aceea de rob, tata te întâmpină și te repune în drepturile tale de fiu. Îți redă demnitatea și statutul adevărat de copil al lui. Ce onoare și ce cinste dar și ce răspundere extraordinară. Să dovedești oamenilor că ești cu adevărat copilul tatălui. Nu știu unde te-ai oprit în aventura vieții tale. A venit momentul să fii sincer cu tine însuți și să accepți examinarea Duhului Sfânt. Prea mulți creștini sunt pocăiți doar cu numele. Au o religie dar n-au o relație cu Domnul Isus. Au un nume dar n-au viață. Au ”liturghia” dar n-au credința. Ascultă-ți conștiința și întoarce-te. Adică, pocăiește-te până nu e prea târziu. Te caută Dumnezeu și așteaptă hotărârea ta acum. Mâine e prea târziu. Nu uita că: ”Sus, la Golgota, pe cruce, / Cu pieptul de-o lance străpuns, / La tainica vremii răscruce, / Ne-așteaptă cu lacrimi Isus.” (Costache Ioanid – Dar sus la Golgota). Aș vrea să te întâlnesc în Cer și mă rog să nu lipsești de-acolo.
RUGĂCIUNE
”Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!” (Ps.139:23-24).